Absolvenții promoției 1975 a Seminarului Teologic din Caransebeș s-au reîntâlnit la Timișoara

Promoţia 1975 a istoricului Seminar Teologic din Caransebeș s-a întâlnit Marți, 24 august, în biserica Parohiei Timișoara-Iosefin, după 46 de ani de la absolvire. La bucuria revederii s-a raliat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat Slujba de Te Deum și Slujba Parastasului pentru ierarhii, profesorii și colegii trecuți la Domnul.

La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit un encomion, vorbind despre absolvenții promoției 1970-1975: „Înainte de a se bucura mamele frățiilor voastre, S-a bucurat Dumnezeu, Care v-a ales din pântecele maicilor voastre. Auziți din ce lume v-a ales Dumnezeu! Din lumea mamelor binecuvântate. De aceea frățiile voastre ați fost și ați rămas bucuria lui Dumnezeu. Se bucură Dumnezeu de orice om născut, pentru că, de aici, își ia Dumnezeu sfinți ca să împodobească Raiul cu ei. Orice om care se naște este icoana lui Dumnezeu și cu el vrea să împodobească Raiul. Cu frățiile voastre a împodobit Dumnezeu, zeci de ani, Biserica, fiind podoaba bisericilor noastre, mai ales în vremurile în care se putea grăi cu Dumnezeu în șoaptă. Frățiile voastre ați grăit cu Dumnezeu, cu tărie, din sfântul Altar, dar și cu poporul care v-a căutat și urmat. O, cât de mult s-au bucurat îngerii lui Dumnezeu, când toți, la seminar, la săvârșirea Sfintei Liturghii, cântați laude lui Dumnezeu! Se minunau îngerii văzându-vă atât de tineri, fiind dornici de a-i sluji lui Dumnezeu. Mă gândesc de câte ori îngerii se întorceau, la apusul Soarelui, înaintea tronului lui Dumnezeu, iar atunci când erau întrebați despre frățiile voastre, ei îi răspundeau: <<se roagă, cântă și învață Evanghelia Fiului Tău>>. Nu i-ați văzut, dar îngerii au fost cu voi și sunt și astăzi. Nu v-au părăsit, pentru că voi sunteți și veți rămâne bucuria lui Dumnezeu! Să vă dăruiască Dumnezeu răsplata plugarului care a semănat cuvântul lui Dumnezeu în lume”!

Aniversarea a continuat în Sala festivă „Preot Ioan Imbroane” cu un curs festiv, în cadrul căruia absolvenții, mulți dintre ei clerici, vicari, consilieri eparhiali, protopopi și profesori universitari, și-au prezentat activitatea desfășurată pe parcursul celor 46 de ani de la finalizarea studiilor liceale, precum și realizările pe plan familial, profesional, pastoral, intelectual și misionar. Discuțiile au fost moderate de prof. univ. dr. Ioan Tulcan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, absolvent al promoției 1975.

Absolvenții care au răspuns invitației venite din partea colegului lor, părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, au resimţit emoţiile din prima zi de şcoală și au retrăit bucuria momentelor de recreaţie, trăirile duhovniceşti de la slujbele oficiate în biserica seminarului, de la orele de curs și de la multiplele discuţii teologice. Au fost evocați dascălii de teologie din acea vreme și rememorați cei 5 ani de seminar. Nu au fost eludate nici momentele dificile din 1970, când tinerii elevi seminariști au pășit spre învățământul liceal, într-un context restrictiv și ostil credinței creștine, împus de dictatura comunistă.

„Directorul Școlii Gimnaziale, însoțit de secretarul de partid din comuna natală au venit la părinții mei și i-au avertizat că dorința copilului lor, de a se înscrie la Școala de Teologie din Caransebeș, este perimată, întrucât, în momentul de față, Biserica și <<popii>> nu au niciun viitor. Au încercat din răsputeri să îi convingă, să suțin examenul de admitere la Liceul din Hațeg sau la un liceu din Deva, pentru că, prin intervenția lor, mi se garantează intrarea la liceau, fără nicio problemă. Părinții, cunoscând dorința mea, au rămas fermi pe poziție și au spus că ei nu mai pot interveni, întrucât copilul este hotărât și, împreună cu preotul paroh, se pregătește deja pentru admiterea la seminar”, a spus părintele Ionel Popescu, absolvent al promoției amintite.

Și preotul Viorel Roja de la Parohia Grădiște din Arad a mărturisit despre acele vremuri, când dorința sa de a urma o școală teologică prinsese contur: „Profesorii din învățământul gimnazial au fost scandalizați când au aflat de decizia mea de a urma Seminarul Teologic de la Caransebeș și au încercat să mă înduplece, poate mă răzgândesc. În sufletul meu de copil n-am putut să ucid acest gând de a merge spre altar. Când am dat admiterea la seminar au fost 360 de candidați pe 60 de locuri, majoritatea copii din mediul rural. Tatăl meu, fiind foarte sărac, a fost ales secretar de partid într-una din secțiile uzinei de vagoane. Decizia mea de a merge la seminar a fost, și aici, discutată într-o ședință de partid. Cu toții și-au arătat dezaprobarea pentru colegul lor, al cărui copil vrea să meargă spre teologie, tocmai când comunismul părea să aibă izbânzi remarcabile în cu totul altă direcție. Tatei i s-a dat cuvântul la sfârșitul ședinței și le-a spus: <<Tovarăși, cheile Seminarului Teologic sunt la tovarășul Ceaușescu. Vă rog să-i spuneți lui să-l închidă, că eu nu-l pot opri pe pruncul meu să meargă pe calea asta>>! Timpul a trecut și nimeni nu spera că ciuma roșie va dispărea, că Hristos ne va lăsa liberi să mergem spre El, dar nici nu bănuia atunci cineva că această libertate va fi transformată în libertinaj”.

La final, toți cei prezenți au primit din partea gazdei o agapă, ca expresie a dragostei comunionale și a prețuirii pentru o generație care, prin trudă, perseverență și nădejde în Pronia Divină, a reușit să mențină legătura poporului român cu Dumnezeu și să fructifice activitatea pastorală, astfel încât misiunea Bisericii să nu fie limitată doar la serviciile religioase din locașurile de cult.

Sursa:https://mitropolia-banatului.ro/absolventii-promotiei-1975-de-la-seminar-teologic-din-caransebes-s-au-reintalnit-la-timisoara/