Crăiasă alegându-te / Îngenunchem rugându-te, / Înalță-ne, ne mântuie / Din valul ce ne bântuie”… la „bisericuța de pe Eminescu” aflându-ne astăzi, în ziua de prăznuire a Nașterii Maicii Domnului, nici că am fi putut începe cu altceva articolul decât cu poezia „Rugăciune” a nemuritorului Mihai Eminescu.
O Poezie prin care o rugăm să ne fie „scut de întărire / Și zid de mântuire”. O poezie la care ne e greu a nu ne gândi și pe care chiar des o folosim atunci când scriem despre sărbătorile Maicii Domnului.
Asta pentru că, indiferent de mulțimea valurilor „ce ne bântuie”, știm că având-o prietenă în cer pe Maica Domnului scutul nu ne poate fi decât sprijin de „întărire” și spre izbăvire.
Ne aflăm astăzi în cea de-a 8-a zi a începutului de An bisericesc. O zi care subliniază, prin simbolismul cifrei ce-o adăpostește, eternitatea sau viața fără de sfârșit a acestui astăzi când „ușa vieții se deschide, raza Soarelui celui înțelegător răsare” și „Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea”.
Este, negreșit, o zi a bucuriei! Am înțeles asta încă de la prima conștientizare a cuvântului Mamă, am înțeles ori de câte ori rugăciunile își aprindeau candela în fața icoanei sale și am înțeles la fiecare sărbătoare în care i-am întâlnit prietenii în Privegheri și Liturghii. Am înțeles și aseară, la Privegherea Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul la Mănăstirea Gai din Arad și am înțeles și astăzi la Liturghia Arhierească săvârșită de Preasfinția Sa, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, de pe strada Mihai Eminescu. Am înțeles privindu-i icoanele ce atât de binevoitoare o înfățișează și privind chipurile copiilor zburdalnici de astăzi și ale copiilor de ieri cu toamna în tâmple astăzi. Acolo, în timpul petrecut între icoane și chipurile celor ce vin s-o cerceteze în bucurie sau grele încercări planul de mântuire al lui Dumnezeu își descoperă toate tainele.
În cuvântul așezat la sufletele credincioșilor, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a vorbit despre bucuria Nașterii Maicii Domnului care este și fericirea oamenilor, a tuturor acelora care ascultă și păzesc cuvântul lui Dumnezeu.
„Praznicul Nașterii Maicii Domnului este așezat de Biserică nu întâmplător la începutul anului bisericesc, chiar dacă ziua, ca și anul nașterii Sfintei Fecioare Maria, nu se știe cu exactitate. Însemnătatea teologică a cifrei 8 (infiniatea vieții, veșnicia vieții, infinitul) și ziua sfințirii unei biserici cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, construită în Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, soția împăratului Teodosie al II-lea (408-450), au condus la statornicirea acestei sărbători astăzi.
Nașterea Maicii Domnului este începutul bucuriei și mântuirii noastre. Nașterea ei precede pregătirea și Nașterea Fiului lui Dumnezeu și deși poate părea o lucrare dumnezeiască greu de înțeles, prin credință, dragoste și evlavie o putem înțelege. Sărbătoarea de astăzi este începutul bucuriei lumii în care Dumnezeu este prezent, însă Sfinții Părinți asociază la fericirea Maicii Domnului și fericirea celor care ascultă cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că deși Evanghelia de astăzi nu se referă la Maica Domnului în mod expres, ci la surorile lui Lazăr, Marta și Maria, în contextul întâlnirii Mântuitorului cu ele o femeie a fericit-o pe Maica Domnului, pe Mama Mântuitorului Iisus Hristos, zicând „Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt!”, iar El a răspuns: „Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el”.
Mântuitorul Iisus Hristos nu limitează starea aceasta de fericire doar la persoanele care Îi sunt apropiate, ci extinde această bucurie, așa cum după cum o pronunță după Învierea Sa din morți, când spune că toți trebuie să ne bucurăm de faptul că Dumnezeu ne mântuiește, că ne iubește, că prin Fiul Său a venit la noi să ne răscumpere din moarte și din păcat.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului are multe înțelesuri duhovnicești, folositoare pentru noi, de la planul dumnezeiesc, de la planul divino-uman al lucrării pentru mântuirea noastră până la viața noastră de familie.
Maica Domnului să ne ocrotească pe toți, să ne bucure viața împreună cu Fiul Ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Să aveți un praznic luminos, toamnă rodnică, iar Fecioara Maria să ne nască și pe noi ca fii și fiice ale Împărăției lui Dumnezeu.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.
Este o zi a bucuriei! La mulți, frumoși și luminoși ani tuturor celor care purtați numele Maicii Domnului!