În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (19 septembrie 2021), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Parohia Micherechi, unde a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească,
împreună cu un sobor de clerici format din Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial al Episcopiei din Ungaria și Profesor de Religie la Școala Generală din Micherechi, Părintele Protosinghel Iustin Popovici, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Aradului și Stareț al Mânăstirii Bizere, Părintele Ioan Vasile Chereji, de la biserica cu hramul „Sfântul Ioan Maximovici” din Jebel, Arhiepiscopia Timișoarei și Părintele Arhidiacon Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula. Slujirea a constituit punctul culminant și partea de final a manifestării intitulate „Zilele Ortodoxe” la Micherechi.
După programele adresate copiilor de diferite vârste, dar și credincioșilor mai mari, din Micherechi, în cele două zile ale manifestării, numărul celor care au luat parte la Sfânta Liturghie a fost mult mai mare, lucru care a fost apreciat și de Ierarh, în cuvântul său de învățătură, în care le-a vorbit acestora despre valoarea Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, de pe Crucea Golgotei, prin care și-a asumat păcatele întregii omeniri și dăruiește viață veșnică tuturor celor care cred în El și Îi păzesc poruncile. Preasfinția Sa i-a felicitat pe organizatori și i-a îndemnat să continue și pe mai departe programele desfășurate în aceste două zile, pentru că ele le vorbesc oamenilor despre Dumnezeu și îi apropie pe aceștia de Biserica Străbună, în care ne găsim liniștea și rostul și ne putem păstra, de asemenea, identitatea națională și religioasă, care este atât de importantă. El a adus mulțumire și celor doi clerici veniți din România, la frații lor români din Ungaria, în acest an al misiunii și pastorației în rândul românilor de dincolo de granițe. Între participanții la Sfânta Liturghie s-a numărat și Doamna Margareta Tat, Primarul Comunei Micherechi, dar și credincioși originari din Micherechi și trăitori în alte orașe din Ungaria, precum și credincioși din România, din părțile Aradului, Oradiei și Timișoarei.
„Crezul” și „Tatăl Nostru” au fost rostite în cor, de copii, iar după Rugăciunea Amvonului au fost binecuvântate coșuri cu fructe, care au fost împărțite la final credincioșilor prezenți.
De asemenea, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine credincioșii care s-au pregătit pentru aceasta, iar la final Părintele Protosinghel Visarion le-a mulțumit, la rândul său, tuturor participanților și celor care s-au implicat în organizarea manifestării dedicate „Zilelor Ortodoxe la Micherechi”, care și-au împlinit pe deplin rostul și au arătat că s-a meritat tot efortul depus în acest scop.
La final, credincioșii l-au felicitat și ei pe Ierarh, cu ocazia aniversării zilei de naștere și a împlinirii vârstei de 50 de ani și i-au oferit un dar cu valoare simbolică și un buchet de flori.
Toți cei prezenți au fost invitați apoi la o agapă comună, oferită la Căminul Cultural, din partea organizatorilor, care a încheiat programul celor două zile.
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria