Târnosirea bisericii din Berechiu, Protopopiatul Ineu

Duminica a 11-a după Rusalii (5 septembrie 2021) a fost un prilej de mare bucurie pentru credincioșii Parohiei Berechiu, dimpreună cu preotul lor paroh, pentru că l-au avut în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei.

Tot cu această ocazie, biserica parohială a fost târnosită, după ample lucrări de restaurare. Astfel, s-a înconjurat locașul de cult, sfințindu-se cu Sfântul și Marele Mir și apă sfințită, apoi s-a pregătit Prestolul (Sfânta Masă) și s-au așezat în interior Sfintele Moaște, care reprezintă jertfa Mântuitorului Hristos, permanentizată prin jertfa Sfinților Săi. După slujba solemnă a târnosirii bisericii, Chiriarhul a săvârșit, alături de un sobor de preoți (între care enumerăm pe Părintele Vicar Eparhial Gheorghe Gligor, Părintele Protopop al Ineului Adrian Zaha și Părintele Bogdan Tod, referent Resurse Umane în cadrul Centrului Eparhial și preot slujitor la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei”, din incinta Clinicii Laser System din Vladimirescu) și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe Sfânta Masă nou târnosită.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul arădean a vorbit despre ,,Drept și datorie creștină”, în citirile biblice ale slujbei târnosirii bisericii și în legătura celor duminicale (I Cor. 9; Mt. 18), subliniind structura organismului bisericesc ca și Casă a lui Dumnezeu din care face parte clerul și poporul într-o unitate destinată să contribuie la înmulțirea binelui în lume și înaintarea pe calea mântuirii. O reprezentare a cadrului o face însăși hramul, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, coincizând cu pomenirea părinților sfântului, Drepții Zaharia și Elisabeta de la hotarul celor două testamente, vechi și nou, indicând o tradiție a îngrijirii sfintelor locașuri spre înfrumusețarea localităților, mulțumirea credincioșilor și slava lui Dumnezeu.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul Parohiei Apateu, condus de părintele paroh Constantin Ilica. La slujbă au mai participat, de asemenea și oficialități locale, între care amintim pe Domnul Președinte al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și Primarul comunei Apateu, Sorin-Ioan Dănilă.

Tot în cadrul slujbei, Părintele Paroh al localității Berechiu, Andrei-Petrișor Slăv a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, ca recunoaștere a meritelor sale pentru lucrările de înfrumusețare și refacere a bisericii (atât interioare, cât și exterioare).

La ceas de seară, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a săvârșit slujba de sfințire a noii capele mortuare din cimitirul satului. Capela a fost ridicată cu sprijinul Primăriei comunei Apateu, de care aparține satul Berechiu. Totodată, s-a rostit și o ectenie pentru cei plecați din această lume, dar pe care îi purtăm în sufletul nostru și îi pomenim.

Arhid. Claudiu Condurache