Cerc pastoral – misionar în Parohia Mişca

Duminica a XXI-a dupa Rusalii a constituit pentru credincioşii parohiei Mişca, protopopiatul Arad, un prilej de binecuvântată bucurie duhovnicească ocazionată de intrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş , coordonaţi de PC Părinte Daniel-Mirel Dumitru.

Cu această ocazie, preoţii prezenţi au săvârşit în biserica parohială cu hramul BunaVestire , începând cu orele 17.00, Taina Sfântului Maslu.
La Taina Sfântului Maslu au slujit următorii preoţi: Pr. Daniel-Mirel Dumitru-parohia Chişineu-Criş I, Pr. Viorel Boţoc-parohia Socodor, Pr. Cătălin Tulcan-parohia Socodor, Pr. Ioan Pavel-parohia Sintea-Mare, Pr. Florin Borca-parohia Sepreus, Pr. Dan-Viorel Albiş-parohia Chişineu-Criş II, Pr. Sandu Costin-parohia Pilu, Pr. Adrian Hanţiu-parohia Vânători, Pr. Mihai Oprea –parohia Ţipari, Pr. Aurel Mager-parohia Nădab, Pr. Ovidiu Ardelean-parohia Şiclău, Pr. Cantemir Lipovanu –preot pensionar şi preotul paroh Nicolae Vidican.
Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Ovidiu Ardelean, de la parohia Şiclău, care a evidenţiat în cuvântul său principalele învăţături care se desprind din Pilda Semănătorului,subliniind faptul că toţi creştinii suntem chemaţi să fim pământul cel bun în care să rodească sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu.
Preotul paroh, Nicolae Vidican a mulțumit în încheiere preoţilor şi credincioşilor prezenţi, susținând apoi referatele cu următoarele teme:,,Liturghia şi agapa creştină-expresie a dragostei şi unităţii românilor din Diaspora’’ şi ,,Valoarea culturală a cimitirelor ortodoxe”. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.
Următoarea întâlnire a preoţilor din cercul misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 24 octombrie, în parohia Şepreuş.
Pr. Daniel-Mirel Dumitru, Parohia Chişineu-Criş I