În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.
La momentul rânduit, Înaltpreasfinția Sa a rostit cuvântul de învățătură cu titlul ,,Ascultarea cuvântului dumnezeiesc” (Gal. 2; Lc. 8) în legătura prăznuirii Sinodului al VII-lea Ecumenic în Duminica a 21-a după Rusalii, subliniind modul în care aceasta (ascultarea) călăuzește purtarea credincioșilor potrivit voii sfinte, pilda semănătorului oglindind primirea potrivit însușirilor sufletești ale celor ce iau la cunoștință preceptele evanghelice, ferindu-se de urmarea căilor nefolositoare, împietrirea inimii față de desăvârșirea faptelor bune și de lenevirea în fața mulțimii grijilor. Biserica se îngrijește de propovăduirea dreptei învățături spre ascultarea dorită de către cei ce o alcătuiesc, a arătat Înaltpreasfinția Sa.
Protos. Iustin Popovici

