IPS Timotei s-a rugat în Catedrala Arhiepiscopală, în Duminica a 20-a după Rusalii

În Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain), Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.

La momentul rânduit, Înaltpreasfinția Sa a rostit cuvântul de învățătură cu titlul ,,Deșteptare sufletească” (în baza citirilor scripturistice: Gal. 1; Lc. 7), adică împotriva amorțelii sau delăsării ce duce la lenevire și întrelăsarea lucrării menite să îmbogățească material și spiritual ființa omenească. Efectiv, se face referire la revenirea dintr-o rătăcire sau ridicarea din alunecări diferite și întremarea sau așternerea pe un nou făgaș spre ținta vieții; această referire neavând doar un sens material ci duhovnicesc, în speranța unei înnoiri continue. Imnografia Bisericii adesea apelează la starea de trezvie, veghere, mai ales pentru cei mai tineri cărora le revine datoria strădaniei spre desăvârșire, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Protos. Iustin Popovici