În data de 10.10.2021, la Duminica a douăzecea după Rusalii, din încredințarea chiriarhului, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Ic., Morar Ioan, coordonatorul cercului pastoral-misionar, nr. 2 Beliu, din Protopopiatul Ineu, a avut loc întrunirea preoților în parohia Hășmaș.

Soborul de preoți prezenți la întrunire au săvârșit pentru credincioșii parohiei Taina Sfântului Maslu. Din sobor au făcut parte: pr. Sbîrcea Daniel Constantin – Agrişul Mic, pr. Morar Ioan –Beliu, pr. Ciocan Ioan- Archiș, pr. David Flavius –Seliște, pr. Sas Radu – Groșeni, pr. Monea Nicolae– Tăgădău, Pr. Drăgan Marcel Dorin- Hășmaș,pr. Ardelean Petru – Chișlaca, pr. Gașpar –parohia Cărand, protopopiatul Sebiș.

Conform planificării activității cercului, cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Petru Ardelean din parohia Chișlaca, acesta având tema ”Rânduieli liturgice pe care Biserica le săvârșește la mormintele celor adormiți în Domnul”. Astfel preotul vorbitor a arătat că pe credința în nemurirea sufletului, în viețuirea lui după despărțirea de trup, precum și în Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos se întemeiază ceea ce numim în Biserica Ortodoxă cultul morților, adică, mai explicit, grija pe care o poartă cei vii de a-i avea în rugăciunile lor pe cei mutați la Domnul, grijă ce se regăsește în diferite rituri și ceremonii, dar mai ales se exprimă prin rugăciunile înălțate către Dumnezeu pentru aceștia, în cadrul Sfintei Liturghii.

 Ziua de sâmbătă a fiecărei săptămâni, cu excepția celor în care rânduiala tipiconală nu prevede acest lucru, este consacrată pomenirii morților. Așa cum fiecare duminică este o aducere aminte și o retrăire a Învierii Domnului, fiecare sâmbătă este o imitare a Sâmbetei Mari, în care Mântuitorul Hristos S-a aflat „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul”, așa cum mărturisim într-un tropar al Sfintei Liturghii.

Există în cursul anului bisericesc și două – în unele zone trei – sâmbete în care cei adormiți sunt comemorați în mod solemn, într-un mod general și anonim. Prima dintre ele Sâmbăta Moșilor de iarnă, care precede Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a lăsatului sec de carne, când, așa cum spune Sinaxarul zilei, „dumnezeieștii Părinți au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiți întru dreapta credință, în nădejdea învierii veșnice”. A fost rânduită comemorarea în această sâmbătă, pentru că în ziua următoare este prăznuită Cea de-a Doua Venire a Domnului, când va judeca lumea. Rugăciunea pentru cei adormiți devine, astfel, o imagine a marii adunări eshatologice care va preceda Judecata, la care sperăm să dobândim cu toții răspuns bun.

A doua zi de pomenire generală a morților este Sâmbăta Moșilor de vară, care precedă Duminica Pogorârii Sfântului Duh. A fost rânduită pentru ca și cei adormiți să se bucure în ziua următoare împreună cu noi, cei vii, de venirea Duhului Sfânt.

În Biserica Ortodoxă Română, toate aceste sâmbete sunt numite ale Moșilor, deoarece prin cuvântul „moș” sunt denumiți înaintașii dintr-un neam („din moși-strămoși” este o expresie care arată vechimea necunoscută).Alături de sâmbetele morților, mai există și alte câteva zile de pomenire generală a morților, care nu au aceeași însemnătate, dar care sunt foarte importante și respectate cu multă evlavie de creștinii ortodocși.

Mai întâi, în perioada Postului Mare, se fac pomeniri generale ale morților în sâmbetele a doua, a treia și a patra. În practică, în Postul Mare există și rânduiala sărindarelor, adică a pomelnicelor pe care credincioșii le aduc la biserică, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. „Dezlegarea” sau finalul acestor pomeniri se face în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Duminicii Floriilor. Obiceiul de a se face ultimul parastas al sărindarelor în Joia Mare este total greșit, deoarece, conform rânduielii tipiconale, după Sâmbăta lui Lazăr, până în Duminica Tomii, nu se fac parastase. Totodată, făcându-se așa, Joia Mare se transformă într-o sâmbătă a morților, semnificația deosebită a zilei fiind umbrită de pomenirile care se fac.

În Biserica Ortodoxă, pomeniri ale morților se fac și în zilele hramurilor bisericilor, la care sunt amintiți în mod deosebit ctitorii lăcașurilor de cult și toți membrii comunității respective trecuți la Domnul. Se realizează, astfel, comuniunea tuturor membrilor comunității din toate timpurile.

În sfârșit, o pomenire generală a morților, de influență slavă, este și cea care se cheamă Paștele blajinilor, săvârșită luni sau marți după Duminica Sfântului Apostol Toma. Existența acestei rânduieli, pe care Biserica nu a acceptat-o în mod oficial, îngăduind-o numai, este datorată faptului că din Sâmbăta lui Lazăr și până în Duminica Tomii nu se fac parastase. Asta nu înseamnă că în toată această perioadă cei adormiți nu sunt pomeniți la sfintele slujbe. Grija celor vii se manifestă față de ei prin pomenirile la Liturghie, aprinderea lumânărilor și a tămâii la morminte.

Cel mai important lucru pentru cei adormiți este să-i pomenim la dumnezeiasca Liturghie. Toate celelalte, parastasele, milosteniile sau lucrurile împărțite, nu fac altceva decât să însoțească această pomenire.

 Duminica este o zi când, după rânduială, nu se fac parastase, fiind ziua Învierii Domnului, când orice altă preocupare trebuie să nu umbrească bucuria Învierii (a existat o mare dispută generată de această problemă, la Sfântul Munte Athos, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, numită „cearta colivelor”). Este și motivul pentru care din Duminica Floriilor până în Duminica Tomii nu se săvârșesc slujbe de pomenire a morților. În practică, însă, duminica se săvârșesc uneori parastase, îndeosebi când coincide cu zilele hramurilor de biserici sau zilele de prăznuire a unor sfinți mai importanți.

De asemenea, pe lângă zilele pe care le-am menționat deja, după rânduiala tipiconală a Bisericii noastre, nu se fac parastase în perioada dintre Nașterea Domnului și Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie), în zilele praznicelor împărătești și din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți până în Sâmbăta Sfântului Teodor (prima din Postul Sfintelor Paști).

S-a arătat de altfel incidente liturgice care pot apare în practica parohiei, în cazul existenței unei sinucideri. Dacă un creștin se sinucide cu bună știință, aflându-se în deplinătatea facultăților mintale, nu beneficiază de slujba înmormântării, fiind îngropat la marginea cimitirului, cântându-se trisaghionul „Sfinte Dumnezeule”. Se înțelege că aceștia nu beneficiază de nici un fel de asistență religioasă (parastase și pomeniri).

Există o excepție, pentru sinucigașii „ieșiți din minți”, bazată pe Canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei. Textul canonului este foarte clar și arată, în primul rând, datoria preoților de a cerceta în ce condiții s-a întâmplat sinuciderea respectivă. Dacă se ajunge la concluzia că cel care și-a luat viața singur a fost ieșit din minți, se va respecta canonul, dar și o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în 1949, care spune că slujba înmormântării sinucigașilor ieșiți din minți să fie făcută numai de către un singur preot și nu în lăcașul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahil, săvârșind slujba după ritual redus. De asemenea, să nu se tragă clopotele și să nu se țină cuvântări.

Conform tradiției liturgice, ar trebui ca rânduiala să conțină în primul rând slujba sfințirii apei, la casa sinucigașului, cu ectenia morților, la care să fie pomeniți cei din neamul mortului, fără a se pomeni numele acestuia. Apoi preotul stropește cu apă sfințită locul unde persoana s-a sinucis, dacă acest loc se află în apropiere. După aceea, cortegiul funerar merge direct la cimitir, preotul mergând în urma sicriului, stropind cu apă sfințită, fără opriri. La cimitir se rostesc ectenia morților, Apostolul și Evanghelia morților, precum și a doua rugăciune de dezlegare și Veșnică pomenire, tot fără a se pomeni numele sinucigașului, ci doar rudele răposate ale acestuia.

La final coordonatorul cercului misionar, a mulțumit lui Dumnezeu, preotului paroh din Hășmaș, dimpreună cu comunitatea parohială în calitate de gazde. La rândul său, părintele paroh, Marcel Drăgan, a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți pentru rugăciunea comună precum și pentru nevoința de a fi prezenți la biserică.

Prof. Zau Raul