Sâmbătă, 9 octombrie 2021, sub coordonarea părintelui Radu Sas, un grup de pelerini, credincioși ai parohiei Groșeni din protopopiatul Ineu, au vizitat mai multe mănăstiri din județele Alba, și Mureș, din cadrul Mitropoliei Ardealului, dar și obiective turistice de importanță națională privind cultura românească. A fost o călătorie binecuvântată de Dumnezeu cu vreme bună, dar mai ales cu o încărcătură duhovnicească pentru credincioși, deoarece au avut ocazia de a se închina la Sfinte Moaște, la icoane făcătoare de minuni, precum moaște ale martirilor din temnițele comuniste, spre exemplu.
De altfel credincioșii au avut parte și de cuvinte ziditoare de suflet, din partea părinților din mănăstiri sau a maicilor care au prezentat Sfintele așezăminte monahale.
S-a vizitat astfel următoarele mănăstiri: Mănăstirea Râmeț Mănăstirea Râmeț este unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania. Ridicată în Munții Trascăului, pe lîngă râul Geoagiului (dacica Germisara) într-un loc numit de mocani „Valea Mănăstirii”, bisericuța cu hramul Izvorul Tămăduirii poartă ascunse în zidurile-i firave nu puține taine. Se cunoaște cu precizie că al treilea strat de fresce de pe zidurile interioare a fost pictat de Mihu de la Crișul Alb în 1377. Acest element face din lăcaș unul dintre puținele biserici românești de piatră databile, poate, în secolul XIII.
Mănăstirea și biserica s-au aflat sub protecția lui Matei Corvin, a voievodului Radu Vodă cel Mare, ca și a lui Mihai Viteazu, care a refăcut-o. Mănăstirea păstrează în registrul iconografic pictat in interiorul ei, una dintre imaginile rare ale episcopului unit al Blajului, Ioan Inocențiu Micu-Klein, ca protector al lăcașului de cult. Perioada zbuciumată a celei de-a doua jumătăți a secolului XVIII, marcată de luptele confesionale dintre români, cu acea răscoală pornită de călugărul Șofronie (străin de neamul valahilor ardeleni, după cum consemnează cronicile vremurilor), este consemnată de unul dintre călugării de-aici: „scris-am eu Silvestru monahu când au stricat necredincioșii mănăstirea de la Rîmet și cea de la Geoagiu, la anul 1762, în august 20, într-o zi de sâmbătă spre pieirea loru”. După o nouă distrugere, ca represalii pentru participarea localnicilor la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, (1785), biserica este refăcută în 1792. Mănăstirea se redeschide la 1940, iar în 1955 sinodul hotărăște transformarea ei în mănăstire de maici. În 1959, este desființată de comuniști, dar maicile revin în 1962, sub „acoperirea” unei secții de covoare.
O altă mănăstire a fost „Înălțarea Sfintei Cruci” este situat pe „Râpa Robilor”, în localitatea Aiud, şi a fost înfiinţat în 1 ianuarie 2005.Lucrările la monumentul-biserică numit „Calvarul Aiudului” au început în 1992 şi au contribuit la construcţie atât Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, cât și foștii deținuți politici din țară și străinătate.Lăcaşul de cult a fost construit în memoria martirilor din temnițele comuniste româneşti, iar arhitectura a fost proiectată de Anghel Marcu și Nicolae Goga.Monumentul este construit perpendicular pe „Râpa Robilor”. Pe acoperiș sunt vizibile 14 cruci îngemănate care exprimă unitatea în suferință a celor care au fost privaţi de libertate, dar privite separat cele șapte cruci amintesc de cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. Cele şapte cruci îngemănate duc în spate o cruce mare care simbolizează Crucea Neamului.Pentru a ajunge în interiorul bisericii, trebuie coborâte 24 de trepte care simbolizează păşirea spre întunericul din celulele comuniste. Monumentul „Calvarul Aiudului” a fost sfinţit de Mitropolitul Bartolomeu în anul 2005.
Mănăstirea Sighișoara este o mănăstire ortodoxă din județul Mureș. Așezată la o distanță de doar patru kilometri înspre vest de centrul orașului medieval Sighișoara, mănăstirea de calugari cu viața de obște este închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit în ziua de 26 octombrie. Paraclisul mănăstirii are drept hram „Izvorul Tamaduirii”, prăznuit anual, în prima vineri după Sfintele Paști, numită Vinerea Luminată.
Un alt obiectiv a fost catedrala ortodoxă din Alba Iulia. Aşezată în inima Transilvaniei, pe locuri care ne aduc aminte de cele mai solemne momente din istoria neamului, Catedrala din Alba Iulia este simbol al unităţii noastre creştineşti şi româneşti şi MONUMENT AL UNIRII. A fost construită între anii 1921-1922 cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922. Acest act a fost supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, iar biserica „Catedrala Încoronării”. Se consfinţea astfel, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 când aici, prin voinţa poporului român, s-a făurit România Mare.
Ca obiective culturale s-a vizitat cetatea Sighișoara și a Albei Iulia. Cetatea este amplasată pe malul sudic al râului Târnava Mare, pe o coastă de deal lungă de 850 m, pe două terase: terasa de jos, Dealul Cetății, se află la o altitudine de 350 m p.n.m (ca. 30 m mai sus de Orașul de Jos), iar terasa de sus, Dealul Școlii, la o altitudine de 429 m (ca 49 m mai sus de terasa de jos). Popularea Dealului Cetății a avut loc în jurul Bisericii Mănăstirii Dominicane, a cărei construcție a fost începută la sfârșitul secolului al XII-lea. Tot lângă Biserica Mănăstirii a funcționat și prima școală din Sighișoara (menționată documentar în 1522).O schola maioris („școală majoră”) și-a început cursurile în anul 1607 pe lângă Biserica din Deal (Bergkirche), monument istoric și de arhitectură din secolul al XIV-lea. În anul 1619 a fost dată în folosință clădirea proprie a Școlii din Deal. Scara acoperită, inițial cu 300 de trepte, a fost construită în 1642.
Fortificația bastionară de la Alba Iulia este cea mai mare Cetate din România, care stă în picioare de mai bine de 300 de ani. Cetatea este locul în care vă puteți întoarce în timp, de-a lungul a două milenii, printre vestigiile a trei fortificații, din tot atâtea epoci diferite. Altfel spus, fiecare cetate ridicată aici a înglobat-o pe cea veche: Castrul ridicat de romani, Cetatea medievală și Cetatea Alba Carolina.Ultima a fost ridicată la Alba Iulia la începutul secolului al XVIII-lea. Primul proiect al fortificației a fost realizat de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, care a condus și prima fază a lucrărilor. Arhitectul a murit de ciumă și își doarme somnul de veci în Catedrala Romano Catolică din Alba Iulia.Piatra de temelie a Cetății fost pusă în 4 noiembrie 1715. În linii mari, se consideră că anul de încheiere al lucrărilor este 1738, deși au existat diferite lucrări și în anii următori.Fortificaţia, concepută pe o suprafaţă de 110 hectare, cu o incintă apărată de trei rânduri de ziduri, a primit o formă stelată, cu şapte bastioane alternate cu șase raveline, străbătute de galerii boltite, toate delimitate de şanţuri adânci. Forma de stea cu șapte colțuri este dată de cele șapte bastioane, care formează în zona centrală „incinta de siguranță“ a fortificației, cea mai importantă și cea mai bine protejată. Enumerarea de obicei a bastioanelor începe de la Poarta a III-a, spre sud, în sensul acelor de ceasornic. Bastioanele au primit denumiri speciale, legate de numele unor patroni laici sau religioși. Zidurile bastioanelor au la bază 2,5 metri grosime, iar înălțimea trece de 10 metri. Zidul drept care le unește se numește în limbaj tehnic curtină. Corpurile mari amplasate în fața curtinelor se numesc raveline. Ultima linie de ziduri se numește contragardă. Impunătoarea fortificație a primit numele împăratului Carol al VI-lea, în vremea căruia a fost ridicată, respectiv Carlsburg-Cetatea lui Carol.
Prof. Zau Raul
