,,Ziua Vârstnicului” sărbătorită la Paraclisul arhiepiscopal ,,Sfântul Apostol Andrei” din incinta Clinicii ,,Laser System” Vladimirescu

În data de 1 octombrie 2021, de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului dar și de ,,Ziua Internațională a Vârstnicilor”, la  Clinica de îngrijiri paleative ,,Laser System” din Comuna Vladimirescu, a avut loc o acțiune dedicată vârstnicilor aflați internați în acest Centru Medical.

Pacienții vârstnici  au răspuns cu bucurie invitației de a fi sărbătoriți și s-au adunat în sala de socializare a Centrului Medical.

După terminarea Sfintei Liturghii săvârșită în biserica Paraclisului arhiepiscpal ,,Sfântul Apostol Andrei” din incinta Clinicii, părintele slujitor Bogdan Ioan Tod a împărțit vârstnicilor adunați în sala de socializare a Clinicii câte o iconiță cu Maica Domnului și anafură, alturi de  Doamna Administrator Maricica Motoi. A fost un prilej de socializare, ascultare și împărtășire a amintirilor, problemelor și năzuințelor tuturor celor prezenți.

La final  Părintele Bogdan Ioan Tod a rostit un cuvânt de felicitare pentru cei sărbătoriți. La rândul lor, vârstnicii au mulțumit organizatorilor și și-au exprimat bucuria de a nu fi fost uitați, precum și dorința de a mai participa la astfel de manifestări.

Student Dimitrie Blidar