Ce zile ne este dat a trăi! Dacă până nu de mult trecerea cuiva din această viață spre cea veșnică își avea tihna necesară petrecerii doliului și dădea timpului timp spre așezarea împăcării cu vestea plecării unuia dintre cei dragi ai noștri, astăzi pare că timpul e lipsit de timp, iar noi adăugăm iar și iar pe pomelnice nume și doruri. Familie, dragi, prieteni sau simple cunoștințe pleacă, zilnic, cu sutele. Deși, poate, cei mai mulți ne par a fi doar simple numere în raportările de la ora 13.00, fiecare în parte este pentru cineva o lume întreagă. Om lângă om, lume lângă lume, veștile de doliu par a fi singura constantă a zilelor ultimilor doi ani, și cumva fără a băga de seamă prea mult o generație întreagă se mută de la cele pământești spre cele cerești. Vorbind cu cineva drag zilele trecute tocmai despre prea multele și neașteptatele plecări, părea că a-ți păstra o doză sănătoasă de optimism/nădejde este brusc un sport de performanță, la care doar câțiva mai pot avea acces.
Doar părea. Pentru că, în mijlocul atâtor vești despre moarte, Biserica vine și ne vorbește despre Înviere. Suntem așezați, așadar, astăzi, prin cuvântul Apostolului și al Evangheliei, în fața unor uimitoare îndemnuri: ”Fraților, Hristos este pacea noastră!”, ”Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace!”, ”Nu te teme!”, ”Nu plângeți!”.
Ne spune frați, într-o lume în care bunul simțământ al frățietății tot mai greu îl simțim.
Ne vorbește despre pace, într-o lume aflată parcă într-un permanent război.
Ne spune să îndrăznim, cu buna îndrăzneală a credinței, pentru a alunga temerea și lacrimile.
Îndrăzneală a credinței prin care Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul ne spune astăzi că ajungem la cunoaștere și biruință.
Cuvântul Ierarhului
Prin credință ajungem la cunoaștere și biruință
„Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii, numită a „Învierii fiicei lui Iair” (Luca 8, 41-56) evocă două minuni săvârșite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: vindecarea de hemoragie a femeii care s-a atins pe ascuns de veșmintele Domnului și Învierea fiicei lui Iair – o copilă de doisprezece ani, singură la părinți. La o primă lectură a Evangheliei vedem prezentarea suferinței și a întristării, iar în mijlocul acestor stări ale oamenilor se află Domnul Hristos, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor și trupurilor, Care vindecă și înviază oamenii.
Femeia bolnavă de hemoragie de doisprezece ani s-a atins de Mântuitorul și a fost vindecată, în contextul în care multă lume se atingea de El. Domnul Hristos evidențiază puterea dumnezeiască ce vindecă („S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine”), dar scoate în relief și credința și smerenia femeii, care o numește fiică („Îndrăznește fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace”).
Dumnezeu nu a creat nici boala, nici suferința și nici moartea. Acestea sunt urmări ale păcatului. Hristos Domnul a venit în lume ca să vindece pe oameni de păcat, boală și să biruiască moartea.
El a oferit aceste femei care a suferit timp de doisprezece ani, trei daruri: darul sănătății, cinstea de a fi fiică duhovnicească și binecuvântarea unei vieți pașnice.
Iair era mai-marele sinagogii din Capernaum și avea o fată de doisprezece ani care se zbătea între viață și moarte. În general superiorii sinagogilor erau ostili lui Hristos, contestau învățătura Lui, și li se părea că aduce învățături noi, contrare religiei poporului evreu. Însă Iair prin faptul că a „căzut în genunchi la picioarele lui Iisus”, a dat dovadă că are multă încredere în El și s-a apropiat cu respect și smerenie. Dorea să-i fie vindecată fiica, numai că între timp ea a murit. În aceste condiții Domnul Hristos i-a spus: „Nu te teme; crede numai și se va izbăvi”. Mergând la casa lui Iair, Domnul Hristos a săvârșit minunea învierii din morți a fiicei lui și a redat-o părinților ei.
Martorii acestei minuni au fost doar oamenii credincioși și îndurerați, cei trei apostoli (Petru, Iacov și Ioan) și părinții copilei, însă nu cei curioși și gălăgioși care îl luau în râs. Mântuitorul Hristos nu face spectacol din minuni, nu dorește să impresioneze și să fie lăudat de oameni, ci este discret, smerit, milostiv și răbdător.
El ne învață să credem în harul lui Dumnezeu și în puterea ce o primim de la El, „Crede numai”. Cel care are credință, această credință a lui devine făcătoare de minuni. Cel care are credință devine posesorul unei forțe extraordinare pe care n-a avut-o înainte, pe care o dobândește și prin care face lucruri deosebite.
Aceasta este credința! Recunoașterea puterii lui Dumnezeu, care, în felul acesta, devine putere și în noi: „Credința ta te-a mântuit”.
Credința este în primul rând un mijloc de cunoaștere a lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel definește credința astfel: „Credința este încredințarea despre lucrurile nădăjduite și adeverirea celor nevăzute” (Evrei, 11,1).
Prin credință tot ceea ce ni se pare că nu are sens în viață, în lume, în existență, capătă dintr-o dată sens. Prin credință, Dumnezeu dă sens la tot ceea ce există.
Am observat în relatarea Evangheliei că unii oameni l-au luat în râs pe Mântuitorul Hristos, așa după cum astăzi mulți batjocoresc persoana și învățătura lui Hristos, socotind-o nedemnă de luat în serios, perimată, retrogradă sau chiar păguboasă.
Unii dintre oamenii zilelor noastre râd de creștinii care merg la Sfânta Biserică, care stau la rând la Sfintele Moaște, care se închină în dreptul unui sfânt locaș, care țin icoane în birouri ș.a. Aceștia sunt considerați retrograzi, învechiți, medievali. Trăim într-o societate care schimbă valorile și adevărul de credință.
Nu trebuie să îți moară cineva din familie ca să crezi sau să nu crezi în Dumnezeu. Nu trebuie să treci prin suferință și boală ca să crezi în Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos.
Să ne păstrăm credința în orice situație, să credem în valorile promovate de Sfânta Biserică și să ne rugăm și pentru cei care râd de noi și ne disprețuiesc.
În mijlocul atâtor boli, suferință și moarte, să rămânem vii aici și dincolo de moarte împreună cu Hristos Domnul, viața și învierea noastră.”, este cuvântul și îndemnul Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul.
7 noiembrie 2021, prima Duminică a acestei luni, a 24-a după Rusalii și bun popas duhovnicesc înaintea Începerii Postului Nașterii Domnului. Popas din care suntem chemați a duce lumii îndoliate mesajul vieții și al Învierii: „să rămânem vii aici și dincolo de moarte împreună cu Hristos Domnul, viața și învierea noastră”.
Dumnezeu să ne ajute! Fiecăruia în parte și tuturor împreună!