Sfințire de Troiță și Taina Sfântului Maslu în Parohia Semlac

Ziua de 21 Noiembrie sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică care a coincis în acest an cu Duminica a 26 Rusalii- A bogatului căruia i-a rodit țarina  și  a fost aleasă de preoții și credincioșii Parohiei Semlac ca moment prielnic pentru a sfinți încă o Troiță în Parohia Semlac.

Este cea de-a paisprezecea Troiță sfințită în ultimii ani în cuprinsul acestei parohii. Bunii credincioși ai parohiei dar și credincioși apropiați acestei comunități au făcut un frumos obicei ca la sărbătorile importante de peste an să înalțe Sfinte Troițe, simboluri ale Sfintei Treimi la holde sau răspântii de drumuri pentru drept mulțumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu în diverse încercări sau pentru binefacerile materiale sau duhovnicești primite de la Părintele Luminilor la Semlac. Troița a fost donată de către credinciosul Valer Bere și  confecționată de către credinciosul Simion Borteș. Rugăciunea de sfințire s-a făcut la finalul Sfintei Liturghii la locul cunoscut de credincioșii parohiei  ”La Cântar”, în prezența reprezentanților autorităților locale reprezentate de doamna primar Letiția Stoian , care a facilitat amplasarea Troiței la locul amintit și a credincioșilor din parohie .Tot în această zi la ora 17 în Biserica parohială s-a săvârșit și Taina Sfântului Maslu de către un sobor de șase  preoți pentru credincioșii aflați în suferință trupească și pentru a cere îndurare de la Dumnezeu la vremea de boală molipsitoare  de care nu a fost scutită nici această localitate. Din sobor au făcut parte Protos Clement Iordache de la Mănăstirea Gai, P.C. Mirel Lazăr de la Șeitin, P.C. Daniel Ungur de la parohia Păuliș, P.C Covăsânțan Stelică de la Cladova și preoții din localitate P.C. Felician Crăciun și Ciprian Tripa.

 Pr. Ciprian Tripa