Crăciunul la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Crăciunul este o sărbătoare a iubirii, comuniunii și familiei. Este perioada când cerurile s-au deschis iar Cel Întrupat a venit în lume să mântuiască omul cel căzut și să îi dea viața cea veșnică (cf. Ev. Ioan 3, 16).

Urmând acestui îndemn, de Ajunul Crăciunului, Chiriarhul a primit mai multe coruri, grupuri corale și de cântăreți, care l-au colindat, iar la rândul său, IPS Timotei le-a împărțit daruri, în jurul bradului din Catedrală. Dintre colindători menționăm: corurile parohiilor Grădiște I, Grădiște II, Micălaca Veche, Corul de tineret al Parohiei Arad-Centru, Corul de cameră Pr. Ioan Șerb, Grupul de colindători ai Oastei Domnului și câțiva copilași aduși de părinții lor să aducă vestea Nașterii Domnului.

În  ziua Praznicului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a slujit, alături de soborul preoților și diaconilor, în Catedrala Eparhială.

În cuvântul de învățătură cu titlul ,,Fiul lui Dumnezeu – Fiul Omului” Chiriarhul a arătat înțelesul numirilor pentru iconomia mântuirii, subliniind împlinirea planului dumnezeiesc de către Mesia, spre a fi urmat de credincioși în vederea moștenirii Împărăției Cerurilor . Totodată, Înaltpreasfinția Sa a precizat că argumentarea a cunoscut o adâncire pe măsura desfășurării istoriei bisericești, roada fiind primită cu credință de întreaga suflare spre întărire.

Foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine și toți cei prezenți au mărturisit într-un glas Nașterea Împăratului Smereniei, Care a venit în lume pentru mântuirea noastră. Ieslea Betleemului este asemănată cu sufletele noastre, care trebuie să îl primească pe Hristos Domnul, de această dată cu căldură sufletească, dragoste și rugăciune, nu cu răceala din peștera cetății Iudeei.

Arhid. Claudiu Condurache