Serbare și binecuvântare la Școala ”Sfântul Nicolae” din Arad, în ziua de prăznuire a Sfântului Ocrotitor

Cum ar fi fost seara de Sfânt Nicolae fără serbare și binecuvântare la Școala arădeană care poartă chiar numele Sfântului astăzi prăznuit? Știm. De neconceput.

Tocmai de aceea, astăzi, la ceas de seară, părinții și dascălii elevilor Școlii ”Sfântul Nicolae” s-au adunat cu mic cu mare, că doar sunase ceasul a mare sărbătoare. Iar sărbătoarea le-a fost deplină prin prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, înconjurat de mai mulți preoți din Arhiepiscopia Aradului, apropiați ai elevilor.

Și cum șade bine unei astfel de prăznuiri, copiii, împreună cu doamna profesoară Giorgiana Popan, au prezentat într-un program bine organizat ”Povestea covorului”, care are în centrul său una dintre minunile Sfântului Nicolae. O minune care amintește și povestește de peste veacuri despre milostenia Sfântului cel atât de mult iubit de copii. Desigur, copiii de toate vârstele.

Și pentru că e musai a ști ce povestit-au copiii, ei bine, aflați că pruncii au adus la lumină întâmplarea minunată de care au avut parte doi soți ajunși la bătrânețe și care nu mai aveau banii necesari pentru a face cele rânduite pentru praznicul Sfântului Nicolae, pe care îl iubeau foarte mult. Nevrând nicicum a încălca cele ce toată viața le făcuseră de ziua Sfântului, aceștia au hotărât să vândă singurul lucru din casă pe care ar fi putut câștiga niște bani: un covor. În drum spre târg, bătrânelul se întâlnește cu un alt bătrân care i-a dat mai mulți galbeni decât ar fi făcut covorul în realitate. Bucuros, dar și neînțelegând de ce sătenii îl întrebau de ce vorbește singur, a mers și a cumpărat toate cele necesare: vin, lumânări ș.a.. Minunea a fost înțeleasă doar la întoarcerea acasă, când soția i l-a descris pe cel care îi adusese covorul înapoi: fusese chiar Sfântul Nicolae. Bucuroși, au povestit minunea la biserica din sat, dând slavă lui Dumnezeu pentru cei prin care El lucrează.

După buna obișnuință de a spune poveștile și într-o limbă străină, Povestea covorului a fost spusă anul acesta și în limba greacă.

Momentului poveștii, a urmat, cum era firesc, un concert de colinde care i-a dus pe toți cei prezenți mai aproape de Ieslea Bethleemului.

Iar în apropierea Ieslei fiind, Preasfințitul Părinte Emilian, dându-le iconițe cu Sfântul Nicolae, le-a transmis copiilor un cuvânt de felicitare dar și de binecuvântare pentru toate activitățile școlare, dar și cele din afara programului, îndemnându-i, la fel ca pe copiii întâlniți dimineață la Șofronea, să fie ascultători de profesori și de părinți, să îi ajute și să se implice responsabil atât la școală,  cât și acasă și în comunitate, tocmai pentru a deveni și ei chipuri luminoase și mâini milostive ale Sfântului care îi ocrotete și care „sărmanilor le era tată, săracilor – milostiv, celor ce plângeau  – mângâietor, năpăstuiţilor – ajutor şi tuturor – mare făcător de bine”. 

Dovada că sunt harnici au făcut-o copiii chiar imediat, în cadrul „Târgului de Sf. Nicolae”, unde au prezentat obiecte confecționate de ei.

”Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/4037/serbare-si-binecuvantare-la-scoala-sfantul-nicolae-din-arad-in-ziua-de-praznuire-a-sfantului-ocrotitor