În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, 6 decembrie 2021, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre viața Sfântului Ierarh Nicolae (explicând și citirile scripturistice ale sărbătorii: Evr. 13, Lc. 6), îndeosebi despre jertfelnicia lui și faptele bune, mai ales ajutorarea semenilor. Pentru virtuțile sale, la zidirea catedralei s-a avut în vedere acest hram, însă împrejurările au dus la ,,Sfânta Treime”, pentru a cărei dreaptă învățătură sfântul a susținut-o împotriva lui Arie la Sinodul I Ecumenic, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
Sute de credincioşi și copilași au participat la Sfânta slujbă oficiată cu prilejul hramului paraclisului de la demisolul lăcaşului de cult, destinat în mod special activităţilor liturgice şi pastoral-misionare cu tinerii şi copiii.
Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este cel de-al doilea hram al Catedralei Arhiepiscopale din Arad – hramul paraclisului de la demisolul Catedralei. Hramul a fost dat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia târnosirii Catedralei, la 6 decembrie 2008.
Protos. Iustin Popovici