Praznicul Buneivestiri a reprezentat un moment de înaltă trăire duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Pecica I – protopopiatul Arad, întrucât au avut bucuria ca în această zi de mare sărbătoare să fie gazde pentru un grup format din 12 elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, însoțiți de domnul profesor Marius Lăscoiu-Martin (Muzică Bisericească).
Aceștia au dat răspunsurile la slujba Utreniei, dar și la slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie.
La final, atât părintele paroh Radu Kosztner, cât și părintele slujitor Pompiliu Gavra au mulțumit seminariștilor și domnului profesor pentru prezență și cântare. Bucuria praznicului a fost încununată cu o agapă frățească.
Cu acest prilej sfânt, se reia șirul misiunilor muzicale săvârșite de elevii seminariști în parohiile arădene, șir întrerupt în luna martie a anului 2020, odată cu debutul pandemiei. În acest sens, orice invitație făcută din partea preoților parohi doritori va fi onorată în funcție de posibilități și disponibilitate.
Darian Dumbravă – clasa a IX-a
Seminarul Teologic Ortodox Arad



