Elevii Școlii Gimnaziale „Titus Popovici din Mișca în duh de rugăciune și sărbătoare la hramului bisericii parohiale

De praznicul Bunei Vestiri, Parohia Ortodoxă Română Mișca, Protopopiatul Arad și-a sărbătorit hramul. În dimineața acestei zile, s-a oficiat Vecernia unită cu Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la care au participat Pc. Pr. Mircea Hurdea de la Parohia Șimand și Pc. Pr. Nicolae Vidican, preot paroh.

La acest eveniment au luat parte colectivul de profesori, dar și elevii Școlii Gimnaziale „Titus Popovici” din localitate care au dat răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie. După terminarea slujbei, aceștia au susținut un mic concert de cântece religioase si patriotice fiind pregătiți si dirijați de către profesorul de religie ortodoxă, Denis Roșu-Drăgan.

La finalul programului artistic, copiii au fost felicitați de către preotul paroh pentru munca depusă si încurajați să realizeze cât mai multe activități pe plan școlar dar și duhovnicesc. Fiecare a primit câte un pachețel pregătit de către oameni cu suflet mare.

Această activitate școlară face parte din  parteneriatul realizat între Școala Gimnazială „Titus Popovici” Mișca și ASCOR Arad, în contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și al  „Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Prof. Denis-Alexandru Roșu-Drăgan