Lansare de carte la Colegiul Național ,,Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad

Eveniment deosebit la Colegiul Național ,,Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad – Lansarea volumului omagial ,,IN MEMORIAM VASILE I. POPEANGĂ, 100 ani de la naștere, 1920 – 2020″, coordonat de prof. dr. Doru Bogdan și prof. Sorin Haiduc.
În prezența directorilor Colegiului, a autorilor volumului, a prof. univ. dr. Anton Ilica, a protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a numeroși absolvenți, profesori și elevi ai școlii, evenimentul a debutat cu evocarea personalității marelui profesor de pedagogie Vasile Popeangă, director al Preparandiei arădene între 1960 – 1978, dar în același timp și ,,pedagog emerit, cercetător asiduu și tenace, cărturar de seamă al acestor ținuturi românești”.
Dl. prof. univ. dr. Anton Ilica și protos. lect. univ. dr. Nicolae M. Tang, au prezentat cu alese cuvinte rolul venerabilului prof. Popeangă, în multiplele domenii de cercetare asupra cărora s-a aplecat cu abnegație.
Din rândul absolvenților prezenți în sala festivă a Colegiului, dl. Miclăuș Ioan, fost învățător la școala de aplicație în vremea directoratului prof. Popeangă, a evocat relația personală pe care a avut-o cu marele director, atât în calitatea de elev, cât și din cea de coleg.
Octogenarul prof. Ioan Codău, absolvent al Preparandiei din Arad în 1956, elev și colaborator al prof. Popeangă, a subiliniat intresul celui din urmă pentru buna organizare a școlii: ,,a arătat mult interes pentru pregătirea pedagogică a viitorilor dascăli; școala era un laborator de pregătire pentru cei care urmau să educe copiii. Pentru mine rămâne un dascăl de vocație și un suflet ales”.
Nora dl. Popeangă, prezentă la eveniment împreună cu nepoata profesorului, a prezentat ce a însemnat viața împreună cu un om care ,,și-a dăruit, timpul, talentul și vocația în slujba școlii și a cercetării istoriei. DĂRUIRE este cuvântul care îl caracterizează cel mai bine pe socrul meu, profesorul Popeangă”.
În aprecierile altor absolvenți față de spiritul lui Țichindeal ce străbate generațiile Preparandiei din Arad, cu mulțumiri față de un trecut valoros și cu nădejdi față de un viitor în care pedagogia și dascălii sunt chemați să răspundă numeroaselor provocări, evenimenul s-a încheiat cu cuvântul de recunoștință, mulțumire și prețuire a domnului director Sorin Haiduc, gazda acestui eveniment.
Pr. prof. Flavius Lazăr