Oaspeți seminariști în Parohia Sânleani

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului a fost prăznuită în parohia Sânleani într-un mod aparte, prin înfrumusețarea cântării de strană.

Răspunsurile la slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii au fost date de către un grup format din 14 elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, însoțiți de domnul profesor Marius Lăscoiu-Martin (profesor de Muzică Bisericească).

Gazdele elevilor au fost credincioșii parohiei, în frunte cu părintele Călin-Dan Teuca, paroh și totodată director al Seminarului Teologic Ortodox din Arad. La final, acesta a mulțumit seminariștilor și domnului profesor pentru prezență și cântare. Bucuria praznicului a fost încununată cu o agapă frățească.

Seminarul Teologic Ortodox Arad desfășoară o bogată activitate misionară prin elevii și profesorii săi, atât în municipiu, cât și în județ.

În consecință, orice invitație făcută din partea preoților parohi doritori va fi onorată în funcție de disponibilitate.

Prof. Marius Lăscoiu-Martin

Seminarul Teologic Ortodox Arad