Desfășurarea etapei I a concursului „Urcuș spre Înviere” în Protopopiatul Arad (partea a II-a)

Ultima zi a desfășurării etapei pe protopopiat a Concursului „Urcuș spre Înviere”, ediția a II-a, a avut loc joi, 27 aprilie, în Protopopiatul Arad. După ce luni, 24 aprilie, a avut loc prima zi de desfășurare în Protopopiatul Arad, joi a avut loc a doua zi de desfășurare a concursului în Protopopiatul Arad.

Competiția a avut loc în biserica „Sfântul Prooroc Ilie” a Parohiei Arad-Șega I Cadaș-Silvaș, începând cu ora 16:00. Au participat coruri la secțiunea „Muzică bisericească” la categoria „Coruri de școli gimnaziale”. De asemenea au participat 21 de copii la secțiunea „Glas de toacă” la categoriile de vârstă 10-14 ani și 15-18 ani.

Comisia de jurizare a fost formată din prof. Laura-Andreea Bizău-Roșu – profesor de canto la Palatul Copiilor din Arad, Matei Gabor – teolog și cântăreț bisericesc și pr. prof. Gabriel Streulea – inspector eparhial misionar. Concursul a fost prezentat de P.C. Părinte Aurel Bonchiș, preot paroh al parohiei gazdă.

La secțiunea „Muzică bisericească”, categoria „Coruri de școli gimnaziale”, Premiul I a fost acordat Corului Școlii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad. La secțiunea „Glas de toacă”, categoria 10-14 ani, Premiul I a fost acordat tânărului Berzan Lucas, de la Parohia Arad-Șega II și tânărului Șeicaru Alexandru, de la Parohia Pecica I, iar la categoria 15-18 ani Premiul I a fost acordat tânărului Alecu Adrian-Vasilică, de la Parohia Sederhat. Câștigătorii premiilor I s-au calificat în etapa finală a concursului, care se va desfășura vineri, 28 aprilie, ora 15:00, la Catedrala Veche din Arad.

La final copiii, tinerii, dirijorii, preoții și părinții, care au venit să susțină participanții, au cântat cu toții „Hristos a înviat”. Preoții gazdă, preot paroh Aurel Bonchiș, preot slujitor Silviu-Raul Pele și preot slujitor Vlad-Sergiu Sandu, au oferit tuturor copiilor și tinerilor o mică agapă.

La capătul primei etape a concursului, care a adus ca dar Bisericii peste 700 de copii și tineri participanți, putem spune cu glas înalt: Biserica, cea care ne însumează pe noi, pe toți, e marea câștigătoare!