Slujire Arhierească la Spitalul Județean din Arad

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, în Duminica a 4-a după Paști, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Uimiți de aflarea deja în cea de a 4-a Duminică după Paști, nu putem decât să ne bucurăm de bogăția ospățului duhovnicesc al acestei zile care ne așează înaintea sufletului și a minții un bun gând despre vindecare.

De privim spre prăznuirea Arătării pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim în ziua de 7 mai a anului 351, putem lesne a ne gândi la vindecarea din erezia ariană care și-a aflat izvorul în minunea arătării semnului Sfintei Cruci, timp de 7 zile, a pe cerul cuprins între Golgota și Muntele Măslinilor.

De privim spre Apostolul zilei, îl vedem pe Sfântul Apostol Petru care, din Izvorul vindecător al lui Iisus Hristos luând putere, îl vindecă pe Enea de paralizie, iar pe Tavita de moarte.

De privim spre Evanghelia zilei, Îl aflăm pe Mântuitorul la Vitezda vindecând din neputința slăbănogirii un bărbat care de 38 de ani aștepta omul care să îl arunce în scăldătoarea imediat după ce îngerul ar fi tulburat spre vindecare apa. Omul-Dumnezeu îl vindecă de slăbănogire și totodată de înfiorătoarea singurătate a celor 38 de ani în care „nu a avut om”.

De privim, deloc întâmplător, spre Sfânta noastră Cuvioasă Parascheva o aflăm a fi ”vindecătoarea de răni ale trupurilor”, ”mângâierea oamenilor” și ”vrednică mijlocitoare către Domnul”.

Și… de privim pe fereastra geamului Bisericii așezată sub ocrotirea Cuvioasei cu drag amintită mai sus, unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a ales să săvârșească, tot deloc întâmplător în această Duminică, Sfânta Liturghie Arhierească, afăm o altfel de Vitezda în care mulțime de neputincioși își aștepată vindecarea: Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

De acolo, din bisericuța – nădăjduitor izvor de vindecare cu hramul „Sf. Cuvioasă Parascheva”, Preasfințitul Părinte Emilian L-a indicat pe Hristos Domnul ca Izvor al vindecării noastre, îndemnând totodată pe toți cei prezenți la lucrarea binelui „în adevăratul duh al Evangheliei, nu formal și selectiv, ci cu dragoste și compasiune” și aplicarea pansamentului dragostei peste legăturile dintre noi care de multe ori sunt guvernate de răutate, judecată critică, patimă, suspiciune, invidie… .

Cuvântul Ierarhului

Hristos Domnul – Izvorul vindecării noastre

„În Duminica a 4-a după Paști, Sfânta Biserică a rânduit să fie prezentată Vindecarea Slăbănogului de la Vitezda (Ioan 5, 1-15), din Ierusalim, vindecare săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos într-o zi de sâmbătă. Persoana paralizată era bolnavă de 38 de ani.

Din dialogul purtat de Domnul Hristos cu persoana bolnavă reiese faptul că, Mântuitorul este autorul vindecării, în mod discret, ca Duhovnic („Iată te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”, 5,14) și Doctor, fiindcă El a venit să caute și să mântuiască pe cei păcătoși și bolnavi (cf. Luca 19,10): „Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”.

Un om este vindecat după atâția ani de suferință și redevine „om”, iar ei, fariseii și cărturarii îl acuză pe Domnul Hristos că încalcă „Legea”, „ziua sâmbetei”, dând dovadă de ipocrizie, formalism bolnav, răutate și invidie sub pretextul dragostei de Lege.

Nimeni nu l-a ajutat pe slăbănog să-l coboare în scăldătoare pentru a primi vindecarea, după ce Îngerul Domnului tulbura apa, dar acum se formalizează în apărători ai Legii și intentează un adevărat proces de judecată.

Prin vindecarea slăbănogului în zi de sâmbătă, Domnul Iisus Hristos ne învață că trebuie să săvârșim binele, faptele bune în orice zi. Să fim milostivi și plini de bunătate față de aproapele în fiecare zi.

El dorește să ne vindece și pe noi de orice boală și neputință, dar și de formalism religios (morminte văruite), egoism, mândrie, superstiție ș.a. Domnul Hristos ne ajută în transformarea spirituală a suferinței în pocăință și vindecare.

Ascultând Evanghelia de astăzi, îl recunoaștem pe „credinciosul de serviciu”, care crezându-se „învățător”, prin atitudine nepotrivită, nepedagogică, provoacă tulburare în biserică.

În familie, cât și în Parohie, este necesar să înțelegem că legăturile noastre ar trebui să fie guvernate mai mult de dragoste și înțelegere, decât de răutate și judecată critică, mai mult de compasiune, decât de patimă și suspiciune ori invidie.

Cu discernământ și înțelepciune, rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne ajute în schimbarea atitudinii noastre în bine față de oameni și natură.

Ne uităm pe fereastra bisericii către Spitalul Județean de aici, din Arad, cu gândul la câți oameni bolnavi așteaptă alinarea și vindecarea de bolile ce i-au cuprins. Ne rugăm pentru ei, iar părintele slujitor de aici îi cercetează și îi slujește, însă nici noi să nu îi uităm să îi vizităm și să îi ajutăm după situație și posibilități.

Să lucrăm binele în adevăratul duh al Evangheliei, nu formal și selectiv, ci cu dragoste și compasiune, după cuvântul Domnului Hristos: „…pe acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați” (Matei 23,23)”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de învățătură așezat la sufletele celor care astăzi au participat la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită la Paraclisul de la Spitalul Județean Arad.

7 mai 2023, Liturghie Arhierească, în Duminica Vindecării slăbănogului de la Vitezda, la bisericuța de lemn din incinta Spitalului Județean, și întărirea credinței că Izvorul vindecării noastre chair este Hristos Domnul. O zi în care noi am pășit pentru prima dată într-o bisericuță cât o bijuterie, cu un atât de binevenit duh al lui Acasă încât am promis că o să revenim. Iar binele avea să fie cu atât mai plinit cu cât, de cum am ajuns, o frumoasă doamnă în costum național ne-a prezentat-o cu mândrie ca fiind „cea mai veche biserică funcțională de lemn, din România, și care la anul se pregătește pentru a-și sărbători cele trei secole de existență”. Pictura, candelabrul, de asemenea de o vechime care numără secole, numele Părintelui Pavel Vesa și al Academicianului Cornelia Bodea, legate de aducerea acestei bijuterii din satul Groșeni pentru a fi loc de rugăciune pentru cei aflați pe patul de suferință, cântarea de la strană, au închegat o zi cu totul aparte, într-un loc din care ”se strigă” mult spre Dumnezeu și Sfinții Săi… S-a ”strigat” și astăzi prin rugăciune sau chiar prin sirenele salvărilor care din când în când mai aduceau câte un neputincios spre vindecare, chiar în timpul Liturghiei Arhierești de care toți ne-am părtășit.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/7730/foto-ps-emilian-la-biserica-de-la-spitalul-judetean-sa-lucram-binele-in-adevaratul-duh-al-evangheliei-nu-formal-si-selectiv-ci-cu-dragoste-si-compasiune

https://www.glasulcetatii.ro/articol/7732/foto-pacientii-de-la-judetean-vizitati-si-binecuvantati-de-ps-emilian-in-duminica-vindecarii-slabanogului-de-la-vitezda