Sfințire de Troiță la Casa Parohială din Brusturi

Duminică 11 iunie 2023, Duminica Tuturor Sfinților și Duminica Lăsatului sec peste Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel din anul 2023, după săvârșirea Sfintei Liturghii, credincioșii Parohiei din Brusturi au mers la Casa Parohială unde s-a sfințit o Troiță care va lumina întreaga Casă Parohială și întreaga străduță pe care este situată aceasta.

După sfințire, PC Pr. Paroh a ținut un cuvânt de învățătură, amintind concluzia cuvântării de la Sfânta Liturghie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10,32-33) și a mulțumit tuturor pentru prezență.

Pr. Andrei Zadic