Sâmbătă, în Ajunul Praznicului Cincizecimii, tinerii parohiei Firiteaz, însoțiți de familia preotului paroh, au poposit în parohia vacantă Nicolae Bălcescu pentru o activitate pastoral-misionară, prin participarea la slujba Sfintei Liturghii, urmată de parastasul de obște ( Moșii de vară).
Prezența lor a adus bucurie credincioșilor și tinerilor, care au venit să se roage în biserica ocrotită de Sfântul Ioan Gură de Aur, și a înmulțit râvna tuturor celor implicați în aceasta activitate. Tinerii au dat răspunsurile liturgice, iar la momentul cuvenit a fost rostit un cuvânt de învățătură în care s-a explicat semnificația acestei perioade de așteptare dintre sărbătoarea Înălțării Domnului și cea a Cincizecimii.
După săvârșirea Sfintei Liturghii a urmat o ieșire în natură în zona limitrofă a localității, o adevărată oază de liniște în care agitația și forfota dispar, loc în care te poți bucura de ceea ce Dumnezeu a creat pentru noi, oamenii.
Tinerii credincioși s-au întors la Firiteaz, unde dangătul clopotelor anunța vremea Vecerniei.
Pr. Cosmin Iordăchescu
Parohia Firiteaz