Sâmbătă, după Sfânta Liturghie, la Catedrala Patriarhală a avut loc o slujbă de Te Deum dedicată aniversării a 16 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.
A slujit Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în prezența a numeroși membri din Sfântul Sinod, clerici și autorități de stat.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit Onorific și Exarh Patriarhal, a rostit un discurs omagial în care a punctat realizările Bisericii sub conducerea actualului Patriarh.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că dăruindu-l pe Patriarhul Daniel Bisericii și neamului, Dumnezeu „a dorit să înnoiască din temelii viața bisericească de la noi”.
IPS Nifon i-a oferit Părintelui Patriarh, din partea Sfântului Sinod, o icoană cu reprezentarea Mântuitorului Iisus Hristos.
Preafericirea Sa a subliniat că realizările menționate sunt rezultatul conlucrării bazată pe co-responsabilitate în Biserica Ortodoxă Română și a menționat că autoritățile de stat centrale și locale au sprijinit mult aceste lucrări, mai ales la restaurarea de biserici, dar și în lucrarea socială.
„De aceea, mulțumim lui Dumnezeu și celor prin care Dumnezeu a lucrat și lucrează în Biserica Sa. Mâinile iubirii milostive a lui Hristos sunt mâinile celor care au în inimă iubirea milostivă a lui Hristos și apoi o prelungesc prin fapte concrete ajutând pe semenii lor”, a spus Părintele Patriarh.
Evenimentul aniversar a continuat la Palatul Patriarhiei, unde au fost transmise diverse mesaje de felicitare.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
https://basilica.ro/umblati-ca-fii-ai-luminii/
https://basilica.ro/de-ce-poarta-vesminte-albe-patriarhul-romaniei/