Vasile Bănescu despre transplantul de organe: Biserica nu interzice nimic nimănui, ci doar invită la discernământ

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis la o emisiune difuzată de Medika TV câteva repere privitoare la poziţia Bisericii Ortodoxe Române faţă de transplantul de organe.

„Întreaga viziune a creştinismului este una pro viaţă. Datoria creştină majoră este aceea de a ne manifesta concret mila şi dragostea faţă de orice semen al nostru aflat în suferinţă. Dar, inclusiv din acest motiv, atâta timp cât mai există o licărire de viaţă în cineva, nimeni nu are dreptul moral de a o suprima, mai ales în absenţa acordului prealabil al pacientului sau al familiei acestuia”.

„Poziţia Bisericii este total favorabilă donării de organe pereche, act menit să salveze viaţa unei persoane. În delicata problemă a prelevării de organe vitale ale unor persoane declarate a fi în «moarte cerebrală», apare o firească nuanţă morală pe care doar cei implicaţi direct într-o asemenea situaţie limită au dreptul de a şi-o asuma”.

„Noţiunea însăşi de «moarte cerebrală» este definită diferit în multe ţări. «Moartea cerebrală» nu coincide total cu moartea reală. Din această înaltă raţiune, conştiinţa şi libertatea celor implicaţi într-un act care, angajând viaţa şi moartea unor oameni, nu are doar conotaţii medicale, ci şi unele morale, sunt cele care au ultimul cuvânt”.

„Biserica nu interzice nimic nimănui, ci doar invită la discernământ şi la punerea oricărui gest sau acţiuni în cheia conştiinţei morale preocupate ultimativ de viaţa şi demnitatea persoanei umane. Prelevarea / donarea unui organ viu al unei persoane aflate în moarte cerebrală (deci nedeplină) pentru a salva viaţa unei alte persoane poate fi un asemenea gest”, a afirmat Vasile Bănescu.

Foto credit: Basilica.ro

https://basilica.ro/vasile-banescu-despre-transplantul-de-organe-biserica-nu-interzice-nimic-nimanui-ci-doar-invita-la-discernamant/