Liturghie Arhierească și sfințire de lucrări în Parohia Aluniș

Comunitatea din Parohia arădeană Aluniș a îmbrăcat astăzi, în Duminica a 23-a după Rusalii, o frumoasă haină de sărbătoare, prin participarea la sfințirea icoanei hramului „Nașterea Maicii Domnului” și a lucrărilor de reparații și înfrumusețare a lăcașului de cult, precum și la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Deși ar putea părea o formulare-clișeu, haina aceasta a sărbătorii îmbrăcată de comunități, cu diverse prilejuri, în jurul bisericilor, vorbește mai mult decât am putea cuprinde și așeza noi în înveliș de cuvinte. Vorbește, da, de la sine, haina aceasta despre ii și costume populare adesea din bogăție regăsite la sate, flori, glas  al clopotelor și al strănii parcă anume tocmit pentru o astfel de zi, despre chipuri senine, însă mai povestește despre ceva: despre împreună-bucurie, împreună-rugăciune, împreună-lucrare. O haină care aduce oamenii împreună, într-o lume parcă tot mai bântuită de duhul individualismului, salvându-i de la singurătate.

Am ajuns astăzi la Aluniș suficient de devreme cât să cercetăm biserica și să îi observăm pe ei, tinerii de toate vârstele, în rostuirea celor necesare întâmpinării Ierarhului și a bunului mers ale celor ce aveau să urmeze: sfințirea jertfei lor concretizată în toate lucrările de înfrumusețare a Casei lui Dumnezeu și Liturghia Arhierească. Firești, zâmbăreți, frumoși, senini, primitori. Înainte și după sosirea Preasfințitului Părinte Emilian. La o săptămână distanță de Duminica în care Evanghelia ne vorbea despre Pilda Semănătorului, imaginea tuturor, în timpul sfințirii, împrejurul bisericii închinate Maicii Domnului, caldă îmbrățișare dată ca mărturie a seminței picate în pământ bun și a binelui făcut de Dumnezeu tuturor, după cuvântul celei de astăzi în care cu toții am auzit: ”Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39).

În cuvântul de învățătură așezat la sufletele credincioșilor, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța mărturiei pe care fiecare dintre noi trebuie să o dăm lumii despre binele făcut de Dumnezeu și despre lucrarea Harului Său în toate faptele bune pe care le săvârșim.

CUVÂNTUL IERARHULUI

„Am ascultat împreună două fragmente din Noul Testament, în care Sfântul Evanghelist Luca ne relatează, pe de o parte, un eveniment petrecut în apropierea Mării Tiberiadei, în ținutul Gadarenilor, iar pe de altă parte, Sfântul Apostol Pavel ne învață cât de important este Harul lui Dumnezeu în viața noastră.

Așadar, după ce Mântuitorul a potolit furtuna de pe Marea Tiberiadei și ucenicii Săi s-au încredințat încă o dată de puterea Sa dumnezeiască, pe țărm întâlnește o persoană chinuită de mulți demoni. La întrebarea Mântuitorului care îi este numele, duhurile rele care îl chinuiau au spus că legiune este numele lor. Mântuitorul de multe ori a vindecat persoane bolnave, a înviat din morți, însă s-a confruntat și cu puterea celui rău, care pusese stăpânire pe anumite persoane. În cazul demonizatului din ținutul Gadarenilor, Mântuitorul arată că este mai puternic decât diavolul, eliberându-l pe cel bolnav de duhurile rele și provocând în aparență pagubă locuitorilor acelei cetăți, pentru că duhurile rele au intrat în turma de porci, iar porcii s-au aruncat în mare.

Mântuitorul arată încă o dată importanța persoanei umane și că un suflet de om valorează mai mult decât toată lumea. Așadar, întâlnind aceast om demonizat, care nu mai era conștient de comportamentul său și trăia prin cimitir, în locuri pustii, dezgolit, nemaifiind responsabil de faptele sale, din iubire față de oameni, alungă demonii din el și îl face din nou om sănătos, cu mintea întreagă, conștient și responsabil de viața lui. Restaurându-l, îl reintegrează în comunitate.

Locuitorii cetății, văzând paguna produsă prin moartea porcilor, Îl roagă pe Hristos să plece. A plecat, însă în locul Său a rămas cel vindecat, care a început a da mărturie cât de mult bine i-a făcut lui Dumnezeu, după îndemnul Mântuitorului: „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”. 

Noi venim la biserică tocmai pentru a ne arăta recunoștința față de Dumnezeu. Nu venim doar pentru a participa la una dintre slujbele Bisericii, ci pentru a da mărturie iubirii lui Dumnezeu față de noi, a mulțumi pentru darurile primite și a-L ruga să ne ajute în continuare.

Sfântul Apostol Pavel ne spune în Epistola către Efeseni că „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți!”. Așadar, el tâlcuiește pe de altă parte tocmai Evanghelia de astăzi, pentru că Harul lui Dumnezeu ne ajută să luptăm cu toate păcatele, cu toate ispitele, cu puterea celui rău care de multe ori ne cuprinde, pentru că nu întotdeauna suntem pregătiți prin rugăciue, post, fapte bune și dragoste față de Dumnezeu. Să nu ne lăudăm niciodată că noi suntem puternici și că doar prin forțele noastre am făcut faptele bune în familie sau comunitate, căci Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează prin noi. „În har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni”, spune Sf. Apostol Pavel.

Să plecăm în această zi de la Sfânta Biserică cu această învățătură sfântă: că noi suntem fiii lui Dumnezeu și Harul Său, care locuiește în noi, ne ajută să lucrăm faptele bune. Să îi mulțumim lui Dumnezeu că revarsă în fiecare zi și în fiecare clipă darurile Sale cele bogate asupra noastră, învrednicindu-ne pe fiecare dintre noi să ne bucurăm de darul vieții și să ne pregătim pentru viața veșnică.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian, în mijlocul comunității din Aluniș.

22 octombrie 2023, Duminica a 23-a după Rusalii, sfințirea lucrărilor săvârșite la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Aluniș, Liturghie Arhierească.

Timp cu și pentru Dumnezeu și oameni, frumos așezat la adăpostul și ocrotirea Sfinților lui Dumnezeu, dar în mod special a Maicii Domnului, care, ajută și rânduiește binele acolo unde este mai mare nevoie de el cu atât mai mult cu cât spre închinare este în biserica din Aluniș o copie a Icoanei Prodromița,  adusă din anul 2019 de la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos.

Timp de părintească binecuvântare, în care Părintele Paroh Sorin Ioan Ilota a fost hirotesit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, întru Iconom-stavrofor „în semn de prețuire și părintească dragoste” pentru toate cele în comunitate înfăptuite, iar domnului primar, ajutor de nădejde în lucrările săvârșite, distincția eparhială ”Sfântul Ierarh Sava Brancovici”.

Timp de recunoștință în care Părintele Paroh a mulțumit Ierarhilor arădeni pentru părinteasca purtare de grijă, spunând totodată că de la hotarul acestei zile atât el cât și cei încredințați spre păstorire sunt cu atât mai mult obligați a face mărturia binefacerilor primite de la Dumnezeu.

”Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”  (Luca 8, 39)

Sursa:https://www.glasulcetatii.ro/articol/8520/foto-liturghie-arhiereasca-si-sfintire-de-lucrari-in-parohia-alunis-harul-lui-dumnezeu-ne-ajuta-sa-lucram-faptele-bune-a-spus-ps-emilian