PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ ÎN PAROHIA GRĂNICERI

Ziua de 09 noiembrie a anului curent a înscris pentru parohia Grăniceri, din protopopiatul Arad, momente înălțătoare prilejuite de prăznuirea celui de-al doilea hram al acestei parohii.

Pe lângă hramul istoric, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe- Purtătorul de biruință, biserica acestei parohii mai este ocrotită și de Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina și de Sfinții Mucenici de la Sirmium: Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat, toți aceștia având ca zi de prăznuire data de 09 noiembrie.

Bucuria prăznuirii hramului bisericii a fost întregită de prezența și slujirea Întâistătătorului Eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, care a dat curs invitației adresată de părintele paroh Adinel Popovici și a poposit în mijlocul comunității ecclesiale din Grăniceri pentru a sublinia importanța prăznuirii hramului acestei biserici, dar și pentru a binecuvânta lucrările de restaurare a Sfintei Mese, respectiv pentru a sfinți noul acoperământ al acesteia, confecționat din metal cu auritură, toate acestea culminând cu Sfânta Liturghie Arhierească.

La primele ore ale dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a fost întâmpinat în fața bisericii parohiale de către părintele paroh Adinel Popovici, împreună cu ceilalți preoți invitați, alături de primarul comunei Grăniceri, domnul Bătrânuț Claudiu, de copii și tineri  îmbrăcați în straie populare și de o mare mulțime de credincioși, cuvântul de bun venit fiind rostit de către PC Părinte Daniel- Mirel Dumitru, coordonator al Cercului pastoral-misionar Chișineu-Criș.

După oficiul de întâmpinare a urmat slujba de sfințire a Prestolului, prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu mir, fiind apoi pecetluită cu sigiliul eparhial.

În continuare, în fruntea unui ales sobor de preoți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a rostit un bogat cuvânt de învățătură. Din soborul de preoți au făcut parte și Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, consilier eparhial al Episcopiei românilor ortodocși din Gyula și Părintele Arhidiacon Emanuel Proniuc, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.

La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Aradului a oferit parintelui paroh Adinel Popovici o diplomă de merit, iar domnului primar Bătrânuț Claudiu i-a conferit diploma și titlul de ctitor de biserică, ca expresie a recunoștinței pentru toată implicarea și pentru tot suportul material oferit bisericii din Grăniceri. Deasemenea, o diplomă de merit a fost oferită și doamnei Cărăneanț Lucreția, aceasta fiind donatoarea materialelor necesare reînnoirii Sfintei Mese.

La rândul său, părintele paroh a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei o superbă icoană care îi înfățișează pe toți sfinții ocrotitori ai acestei sfinte biserici , mulțumindu-i totodată pentru toată dragostea și grija părintească.

Cuvinte de mulțumire au fost adresate apoi tuturor preoților slujitori, oficialităților centrale și locale prezente și tuturor credincioșilor din Grăniceri, dar și celor veniți din alte localități.

Întreaga manifestare s-a încheiat cu o agapă frățească, oferită tuturor celor prezenți la Căminul Cultural din localitate.

Pr. Daniel-Mirel Dumitru 

Parohia Chișineu-Criș I