În ziua de Crăciun, începând cu orele 16:30, în Biserica Ortodoxă din Gurahonţ, protopopiatul Sebiş, a avut loc concertul de colinde, unde artista Iuliana Tătar a prezentat un program de Crăciun, apoi corul bisericii condus de dna prof. Nicoleta Păiușan și tinerele Cătălina Gligor, Farcaș Maria, Braica Ionela au susținut un frumos buchet de colinde.
În deschiderea concertului preotul paroh, Moţ Aurelian Iulian a vorbit celor prezenţi despre importanţa sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos spunând:
Nașterea Domnului luminează și anul acesta cu lumina Sa întunericul care adesea învăluie lumea noastră, aducându-ne speranță și bucurie. Această lumină vine din peștera de la Betleem, unde păstorii au găsit „pe Preacurata Fecioară Maria și pe Iosif și Pruncul, culcat în iesle”
Este un mare praznic şi un unic prilej de bucurie pentru noi toți.
La Nașterea lui Hristos, îngerii cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Acesta este și cântarea noastră, strigătul și dorul nostru, credința și nădejdea noastră.
În acest cor ceresc și pământesc suntem chemați să ne integrăm cât mai adânc, cât mai statornic, pentru a se auzi cât mai departe, pentru a se ajunge la simțirea multor inimi.
Ne exprimăm bucuria prin frumoasele colinde şi prin imnografia bogată a Bisericii.
Inspirate din această bogăție a cântărilor liturgice bisericești, colindele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice și duhovnicești populare a românului creștin ortodox.
Astfel, acest concert a avut ca scop dinamizarea vieții spirituale a credincioșilor din parohie, precum și de a oferi un impuls spre păstrarea, cultivarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor legate de Crăciun.
La final părintele paroh a mulțumit Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru aceste momente frumoase de vestire a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Nu în ultimul rând, a mulțumit corului Bisericii și tinerelor care ne-au încântat cu aceste colinde deosebite, dar și celor care au venit în număr așa de mare în această seară pentru a se bucura de acest concert.
Pr. Moț Aurelian Iulian