Opt sfinți au fost înscriși în 2023 în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Dintre aceștia, unul singur este canonizat de Biserica noastră.
A fost canonizat imnograful Macarie Protopsaltul, care a tradus cântările bisericești din greacă în română și a tipărit la Viena primele cărți de muzică bisericească în limba română: Teoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul.
Un psalt canonizat
El a primit titulatura de „sfânt cuvios” și data de pomenire de 31 august. Proclamarea canonizării va avea loc la anul. Înscrierea lui în rândul sfinților a avut loc în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).
„Întrucât un ucenic apropiat al Sfântului Cuvios Macarie Protopsaltul a fost Nectarie Protopsaltul, Nectarie Crețu de la Mănăstirea Căldărușani, am început să ne gândim la demersurile necesare de informare a Patriarhiei Ecumenice, ca să putem canoniza, în viitorul apropiat, și pe ucenicul Sfântului Macarie Protopsaltul, și anume Nectarie Protopsaltul sau Nektarios Vlachos, cum era cunoscut el la Sfântul Munte Athos, Privighetoarea Sfântului Munte Athos”, a spus Patriarhul Daniel recent, la Sinaxa monahală din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Sfinți noi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române
În ședința din iulie 2023, Sfântul Sinod a decis să înscrie în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Axion estin” (11 iunie), pe Sf. Ier. Ioan Maximovici (2 iulie), Aducerea Moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la București (13 iulie), pe Sf. Cuv. Iosif Isihastul (28 august) și pe Sf. Cuv. Casiana Imnografa (7 septembrie).
Informații despre cei trei sfinți de mai sus se găsesc aici.
În ședința din octombrie 2023, Sfântul Sinod a decis înscrierea în calendar a sfinților Nicolae Cabasila (20 iunie) și, respectiv, a mucenicilor Marius și Marta, soția sa, și a fiilor lor, Audifaciu și Avacum (6 iulie).
Viața celor patru martiri a fost scrisă de Părintele Episcop Macarie. Fragmente din moaștele lor se găsesc la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord din Stockholm.
În aceeași ședință, Sfântul Sinod a decis uniformizarea titulaturii de „Ocrotitorul Bucureștilor” pentru Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, precum și uniformizarea icoanei lui, urmând să fie reprezentat în toate icoanele ținând în mâna stângă Catedrala Patriarhală, iar în mâna dreaptă toiagul de păstor.
Din lista de canonizare pentru 2025
Momentan, Subcomisia sinodală pentru canonizarea sfinților români lucrează la dosarele a mai mult de 10 mărturisitori din perioada comunistă, între care părintele profesor Dumitru Stăniloae, arhimandriții Cleopa Ilie și Gherasim Iscu.
Anul trecut, Patriarhul Daniel a anunțat că Patriarhia Română va solicita Patriarhiei Ecumenice și canonizarea a doi cuvioși aghioriți de origine română, arhimandritul Petroniu Tănase, fostul stareț de la Prodromu, și Părintele Dionisie Ignat de la Chilia Colciu, Sf. Munte Athos.
Aceștia ar putea fi incluși alături de mărturisitorii recenți din timpul comunismului, care vor fi proclamați oficial ca sfinți în 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.
Trei dosare în lucru pe termen mai lung
După această serie de canonizări, Sinodul Eparhial al Sucevei și Rădăuților își propune să înainteze dosarele altor trei sfinți.
Aceștia sunt: Mitropolitul Teoctist I al Moldovei (cca. 1410 – 18 noiembrie 1477), care l-a uns domn pe Sfântul Ștefan cel Mare și i-a fost sfetnic, Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei (cca.1560 – 19 ianuarie 1629), ctitorul primului spital public din Moldova și ctitor al Mănăstirii Dragomirna, și Cuviosul Vasile de la Moldoviţa (secolul al XV-lea), fost egumen al Mănăstirii Moldovița.
Anul acesta, Patriarhia Ecumenică a făcut trei canonizări, dintre care și o maică bine cunoscută românilor care citesc cărți duhovnicești: Maica Gavrilia Papayannis din Constantinopol. Ceilalți doi sfinți înscriși în calendarul Patriarhiei Ecumenice sunt Ieromonahul Atanasie Hamakiotis și Arhimandritul Ghervasie Paraskevopoulos.
Vezi și:
- Cine a fost Protos. Iraclie Flocea: Un supraviețuitor al Gulagului stalinist propus spre canonizare
- Hotărârile cheie adoptate în 2023 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: O retrospectivă a deciziilor principale
Foto credit: Fotomontaj Basilica.ro