Slujbă de Te Deum de la Catedrala istorică din Cetatea Aradului

La trecerea în Noul An, mulți români, mulți arădeni au ales să spună bun-venit lui 2024 din fața Sfintelor Altare, acolo unde Ierarhii, preoții și diaconii au împreună-săvârșit Slujbe de Te Deum.

Catedrala istorică din Cetatea Aradului a fost la cumpăna dintre 2023-2024 un popas aparte de liniște, împăcare și nădejde de bine pentru toți aceia care au participat la Slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Cu fiecare rugăciune înălțată prin glasul soborului slujitor, cu fiecare chip de copil, fiecare chip de tânăr sau chip de vârstnic întâlnit în Catedrala Veche, gândul a fost unul singur: Timpul este un dar de la Dumnezeu, după cum avea să spună Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în Cuvântul de învățătură așezat la sufletele celor care au ales să întâmpine Noul An în Catedrala Veche.

„Timpul istoric este dar al lui Dumnezeu pentru oameni, fiindcă El este Începutul și sfârșitul. El este Alfa și Omega. Este veșnic și neschimbātor (cf. Iacov 1,17). Suntem chemați la existență, la viață spre a fi colaboratori ai lui Dumnezeu și a moșteni viața veșnică. Dumnezeu coboară în timp si oferă omului participarea la viața veșnică. Timpul și eternitatea comunică între ele.  Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: ”Dumnezeu nici nu Se mișcă, nici nu stă… El este mai presus de modul nostru de gândire și existență”. 

Timpul ca dar al Lui Dumnezeu pentru oameni este un timp al cunoașterii, un timp al restaurării, al mântuirii, al rodirii și împărtășirii omului din sfințenia lui Dumnezeu. De aceea ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos pentru a nu muri.

Ne gândim la cât am reușit anul care a trecut să participăm la viața liturgică a Sfintei Biserici. Cât de mult am lucrat pentru mântuirea noastră și nu doar pentru viața bilogică. Privim cu nădejde la mila și dragostea lui Dumnezeu, care ne mai ține în viața pământească pentru a rodi, pentru a săvârși fapte bune.

Vă dorim tuturor ani mulți si binecuvântați cu sănătate, comuniune și dragoste față de toată creația lui Dumnezeu Să ne rugăm pentru poporul român de pretutindeni, pentru ca dragostea lui Dumnezeu să fie înțeleasă și primită spre întărirea în credință și înălțarea noastră către El.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la cumpăna dintre ani.

Dumnezeu să ne ajute tuturor în Noul An!

La mulți ani, 2024! La mulți ani, arădeni! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!

https://www.glasulcetatii.ro/articol/8867/la-multi-ani-2024-slujba-de-te-deum-de-la-catedrala-istorica-din-cetatea-aradului-timpul-este-un-dar-de-la-dumnezeu-a-spus-ps-emilian