A doua ediție a concertului „Bucurie în Ortodoxie” în parohia Arad – Șega I

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, în prima duminică a Postului Mare, 24 martie 2024, în biserica Parohiei Arad Șega I a avut loc a doua ediție a concertului de pricesne „Bucurie în Ortodoxie”.

Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei Vecerniei, de către preoții slujitori ai acestei parohii, după care, în fața Sfântului Altar și din cafasul bisericii, s-au interpretat frumoasele pricesne ale poporului nostru, de către următorii interpreți: grupul de copii și tineri „Ilarion Felea” al parohiei, condus și dirijat de pr. Silviu-Raul Pele, corul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, condus de domnul prof. Ștefan-Adrian Bugyi și domnul Ovidiu Sabău, cântărețul bisericii, grupul vocal „Lioara” al Școlii Populare de Arte din Arad, condus de doamna prof. Elisaveta Rudei și, din Maramureșul istoric, interpretele Suzana și Daciana Vlad.

Evenimentul acesta se dorește a fi un dar pe care preoții parohiei Arad-Șega I îl oferă credincioșilor în Postul Mare, pricesnele socotindu-se a fi frumoase creații ale poporului nostru, care sensibilizează și completează armonios atmosfera deosebită din această perioadă. Priceasna este deopotrivă rugăciune și cântare în cuvinte simple, amintind de cântecul doinit la șezătorile satului, dar evocând aceleași înțelesuri profunde ale credinței ortodoxe mărturisite în această tindă a raiului. Aceste rugăciuni doinite sunt parte a stăruinței din toată vremea a creştinilor ortodocşi din satele românești, de a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos și bucuria de a rămâne uniți cu El, în istorie și în eternitate.

La sfârșitul evenimentului, care a fost prezentat de pr. Vlad-Sergiu Sandu, părintele paroh Aurel Bonchiș, în calitate de gazdă, a adresat un cuvânt de mulțumire și recunoștință celor care s-au implicat și au răspuns invitației de a înfrumuseța atmosfera acestei seri binecuvântate.

Protos. Dr. Iustin Popovici