Mesajul Patriarhului Daniel la Duminica femeilor creștine

Patriarhul României a transmis un mesaj cu ocazia Duminicii Mironosițelor numită și Duminica femeilor creștine. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel elogiază curajul mironosițelor, pe care le oferă model femeii de azi și le mulțumește „tuturor bunicilor, mamelor și surorilor, care L-au mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în viața noastră”.

Totodată, Patriarhul Daniel le menționează cu recunoștință pe femeile care lucrează în unităţi medicale, centre sociale, centre de zi și așezăminte rezidențiale, servicii de îngrijire la domiciliu, unde aduc alinare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri.

Textul integral:


Sfintele Femei Mironosițe – mărturisitoare ale Învierii Domnului

Hristos a înviat!

În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Mironosițelor, le cinstim pe Sfintele Femei Mironosițe, întrucât acestea reprezintă modele de curaj, credință și smerenie în Biserică.

Împreună cu Sfinții Apostoli, ucenițele Domnului L-au urmat pe Mântuitorul Hristos, atunci când vestea Evanghelia Împărăției cerurilor, contribuind prin slujirea lor la lucrarea Sa misionară. Unele dintre acestea au fost martore ale Pătimirilor și ale Învierii Sale din morți. Astfel, în prima zi a săptămânii, duminică, dis-de-dimineață, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif/Iosie (numită și Maria lui Cleopa) și Salomeea (soția lui Zevedeu și mama celor doi fii, Iacov și Ioan) au mers la mormântul lui Iisus, ca să ungă Trupul Său, după obiceiul iudaic, arătând astfel o prețuire deosebită, prin mirurile sau uleiurile aromate, de mare preț.

Întrucât ele au fost primele persoane care au primit de la îngeri vestea că Hristos Cel răstignit a înviat din morți, au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului. Alături de Maica Domnului, Ioana (soția lui Cuza, un ispravnic al regelui Irod), Suzana, Marta și Maria (surorile lui Lazăr) și toate celelalte femei sfinte înscrise în calendarul Bisericii reprezintă icoane ale femeilor creștine, care, atât în familii sau în mănăstiri, cât și în spitale sau în alte instituții, își împlinesc vocația de a fi vestitoare ale Luminii lui Hristos, într-o lume marcată de suferință sufletească și trupească.

Dacă duminica trecută, în 12 mai 2024, Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Ziua Națională a Familiei, astăzi cinstește Duminica Femeilor creștine, pentru a evidenția misiunea femeilor creștine în Biserică și în societate. Prin urmare, le mulțumim tuturor bunicilor, mamelor și surorilor, care L-au mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în viața noastră, care ne-au insuflat dragostea pentru El și pentru Biserica Sa, precum și tuturor celor care contribuie la educația creștină a copiilor, la îngrijirea bolnavilor și la buna desfășurare a vieții sociale.

În anul 2024, proclamat în Patriarhia Română ca fiind An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, le menționăm cu recunoștință pe toate femeile care lucrează în unităţi medicale, centre sociale, centre de zi și așezăminte rezidențiale, servicii de îngrijire la domiciliu, unde aduc alinare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri. Sprijinul emoțional, compasiunea, înțelegerea și comunicarea eficientă între bolnav, familia acestuia și personalul medical sunt condițiile principale pentru a spori vindecarea celor suferinzi. Ceea ce astăzi oferă tot mai puțin familia și instituțiile statului trebuie oferit de slujitorii Bisericii, deoarece vindecarea sufletului facilitează vindecarea trupului.

Cu prilejul Duminicii Mironosițelor și al sărbătorilor închinate Femeilor creștine și Familiei, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra femeilor creștine, evlavioase și harnice, felicitându-le și dorindu-le ani mulți, cu sănătate, bucurie și ajutor de la Dumnezeu, spre vestirea Învierii lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Doxologia / Oana Nechifor

https://basilica.ro/duminica-femeilor-crestine-patriarhul-daniel-le-mentioneaza-cu-recunostinta-pe-cele-care-lucreaza-in-unitati-medicale/

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/mesaje-si-cuvantari/sfintele-femei-mironosite-marturisitoare-ale-invierii-domnului-189640.html