Sâmbătă, 14 septembrie, cu prilejul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, un grup format din zece elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Arad a poposit în Parohia Micălaca-Nouă Pasaj pentru a fi în rândul credincioșilor acestei parohii.
Tinerii seminariști au dat răspunsurile la slujba Acatistului Sfintei Cruci și la Sfânta Liturghie.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele dr. Petru Ursulescu- parohul bisericii, părintele diac. Marius Lăscoiu-Martin, profesor de Muzică Bisericească și însoțitorul seminariștilor, dar și părintele arhid. Lucian Cornel Crașovan, părinte misionar în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, Protopopiatul Cataluña I, care a susținut și un bogat cuvânt de învățătură referitor la semnificațiile Crucii și jertfei pentru cultivarea virtuților smereniei, ascultării și dragostei.
La final, părintele paroh Petru Ursulescu a mulțumit tuturor pentru împreuna-rugăciune. A urmat apoi agapa frățească, prin grija credincioșilor parohiei.
Seminarul Teologic Ortodox Arad desfășoară o bogată activitate misionară prin elevii și profesorii săi, atât în municipiu, cât și în județ, onorând invitațiile primite în funcție de posibilități. În acest an școlar, Seminarul Teologic aniversează 30 de ani de existență (1994-2024).
Diac. Prof. Marius Lăscoiu-Martin
Seminarul Teologic Ortodox Arad




