În fiecare an, în data de 21, martie sunt celebrate sărbători internaționale sau mondiale, care aduc în atenția cetățenilor teme importante precum: sindromul Down, poezia, protejarea pădurilor, eliminarea discriminării rasiale, importanța conservării ghețarilor și creativitatea artiștilor păpușari.
Ziua Mondială a Sindromului Down
Proclamată de ONU în 2011, această zi are drept scop promovarea includerii persoanelor cu această afecțiune în societate. Deși au trăsături fizice și caracteristici distincte, ele sunt adesea victimele discriminării.
Articolul 25 din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități garantează dreptul acestora la cel mai înalt standard de sănătate, fără discriminare. Acest principiu este susținut și de Obiectivul 3 din cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, care vizează asigurarea unei vieți sănătoase pentru toți.
Totodată se urmărește creșterea gradului de informare privind sindromul Down. Tema din 2024 a fost „Echitate pentru sănătate”.
În fiecare an, între 3.000 și 5.000 de copii se nasc cu această tulburare.
Ziua Mondială a Poeziei
UNESCO a instituit această sărbătoare în 1999 pentru a celebra rolul poeziei în dezvoltarea creativității. Celebrarea poeziei înseamnă totodată un omagiu adus formei de exprimare a identității culturale și lingvistice, fiind practicată de fiecare civilizație în parte de-a lungul istoriei.
Versurile reprezintă un limbaj universal al valorilor comune ale omenirii, dovedind pacea în timpul războiului și emoția în schimbul cuvintelor.
Vezi și: : 7 poeți din sinaxare
Ziua Internațională a Pădurilor
Scopul Zilei Internaționale constă în promovarea conservării și gestionării durabile a pădurilor. Tema din 2024 a fost „Păduri și inovații: soluții noi pentru o lume mai bună”.
Pădurile sunt una dintre cele mai valoroase resurse ale planetei. Ele oferă oxigen, contribuind la reglarea climatului, adăpostind o diversitate impresionantă de specii de plante și animale. Cu alte cuvinte, pădurile susțin traiul a milioane de oameni din întreaga lume.
Totuși, acestea sunt amenințate de defrișări ilegale, degradare, incendii și poluare cu deșeuri, iar aceste pericole pot avea efecte devastatoare asupra mediului global.
Având în vedere necesitatea urgentă de a proteja acest „plămân al planetei”, Ziua Internațională a Pădurilor reprezintă totodată un apel către comunitățile locale și cetățeni de a se implica în conservarea și gestionarea sustenabilă a loc.
Un rol important îl joacă prevenirea tăierilor ilegale, restaurarea ecosistemelor forestiere și protejarea biodiversității.
Ziua Internațională pentru eliminarea discriminării rasiale
Proclamată de ONU în 1966, Ziua încurajează eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.
Ziua Internațională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale comemorează victimele masacrului de la Sharpeville din 21 martie 1960, când demonstranți pașnici împotriva apartheidului au fost uciși.
Deși acest eveniment a marcat începutul tranziției către democrație în Africa de Sud, lupta împotriva rasismului continuă la nivel global.
Discriminarea rasială dăunează victimelor și subminează societățile democratice.
Ziua Mondială a ghețarilor
Anul 2025 a fost declarat de Organizația Națiunilor Unite „Anul Internațional al Conservării Ghețarilor”, data de 21 martie devenind Ziua Mondială a Ghețarilor.
Această zi va acorda o atenție sporită importanței ghețarilor, zăpezii și gheții în sistemul climatic și hidrologic al Pământului, precum și asupra impactului schimbărilor climatice asupra criosferei.
Ghețarii sunt surse esențiale de apă dulce, susținând aprovizionarea cu apă potabilă, agricultura și ecosistemele.
Conservarea acestora este crucială pentru bunăstarea globală, iar gestionarea durabilă a ghețarilor poate proteja aceste resurse vitale.
Ziua Mondială a teatrului de păpuși
Ziua Mondială a teatrului de păupuși celebrează creativitatea și inventivitatea artiștilor păpușari din întreaga lume și promovează unitatea comunității teatrale globale.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
https://basilica.ro/ce-sarbatorim-la-nivel-international-in-data-de-21-martie/