În cea de-a treia săptămână din Postul cel Mare, membrii grupului catehetic al Parohiei Lipova, și-au continuat activitățile din cadrul proiectului catehetic „Mărturisire seculară a dreptei credințe” sub îndrumarea Pr. Raul Moț, având în această săptămână ca obiectiv participarea la cea de-a treia cateheză privitoare la Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Astfel, în parteneriat cu Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova, și cu sprijinul prof. Nicu Guleș, profesor de religie al acestui liceu, copii din clasa a VII-a au vizitat biserica, monument istoric, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Lipova, participând activ la Cateheza pregătită de părintele Raul Moț cu această ocazie. Această vizită face parte din activitățile pe care parohia Lipova le are în colaborare cu Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova în urma protocolului de colaborare încheiat între aceste instituții. Copii au participat activ la discuțiile avute și au fost bucuroși să poată vedea biserica veche de peste 700 de ani, pe care moșii și strămoșii lor au construit-o și îngrijit-o până în ziua de azi.
Vorbindu-le despre duhovnicii și mărturisitorii ortodocși români din secolul al XX-lea, părintele a făcut o paralelă cu astfel de personalități ai vieții bisericești anteriori secolului XX care și-au pus amprenta peste aceste locuri pline de istorie și spiritualitate ale Văii Mureșului, prezentându-le monumentul din curtea bisericii ce pomenește pe episcopii și protopopii mărturisitori ai dreptei credințe care au condus destinele bisericii din Lipova, fostă catedrală episcopală și mănăstire până în secolul XX. Părintele a făcut o trecere în revistă a episcopilor ce au ocupat scaunul episcopal al Lipovei încă din anul 1438, începând cu Episcopul Vasile și finalizând cu Episcopul Vichentie Iovanovici care a mutat scaunul episcopal de la Lipova la Arad în anul 1726. De asemenea părintele a făcut și o scurtă prezentare a protopopilor care au ocupat această funcție din anul 1755 și până în ziua de azi.
Vizita a continuat cu prezentarea locului de odihnă a Episcopului Daniel, omorât în anul 1602 de către turci, chiar pe treptele catedralei lipovene, încercând să oprească intrarea în biserică a năvălitorilor turci. Mai apoi copiii au putut vedea o altă relicvă rămasă în patrimoniul bisericii, și anume Crucea Sfântului Visarion Serai, mărturisitor fervent al dreptei credințe, care a poposit în Lipova în secolul al XVII-lea. Este cunoscut faptul că în decursul secolului XVIII, după alungarea turcilor, această zonă a fost sediul unor activități ale călugărului Visarion Sarai, un neînfricat luptător împotriva Uniației, care a reușit sa-i atragă pe români de sub influența catolicismului, care a luat amploare în timpul împărătesei Maria Teresa. El ridică o cruce pe dealul Lipovei, de unde își ținea prelegerile către popor. Mai târziu această cruce devine obiectiv de pelerinaj, la care urcă foarte multă lume, de pe ambele maluri al Mureșului. În jurul ei au fost amenajate adăposturi pentru pelerini, care petreceau acolo zi şi noapte, în cântări şi rugăciuni, ascultând slujbele săvârșite de preoții și călugării din Lipova şi din împrejurimi. De teama amplorii pe care luat-o cultul crucii lui Visarion, călugării au fost alungați din zonă. Crucea rămânând însă intactă, a determinat o extindere a pelerinajelor. Pentru a împiedica această pornire populară congregaţia comitatului Arad, a stabilit la 16 mai 1745, o aspră pedeapsă, adică câte 100 lovituri de bici pentru cei ce vor fi prinși că trec Mureșul, la crucea Călugărului din Lipova şi o amendă de 12 florini pentru cei ce recidivează. Niciodată un semn religios nu a dat atâtea îngrijorări Curții Imperiale. Monumentul care a fascinat atâta lume, decorat cu figuri geometrice incizate în lemnul dur, a fost adus și se află în prezent fixat sub streașina de sud a bisericii ortodoxe din Lipova. O cruce masivă din stejar, înaltă de aproape cinci metri, cioplită simplu, ce poartă pe trunchiul său o scriere al cărui conținut în grafie slavonă s-a pierdut însă pentru totdeauna sub asprimea nervurilor încrustate de vreme.
La finalul vizitei lor, copii au putut vizita și muzeul pe care parohia Lipova îl are organizat chiar în incinta bisericii, la nivelul galeriilor superioare. Aici copiii au putut vedea cărți bisericești vechi din secolele XVII – XVII, păstrate cu deosebită grijă precum și icoane și veșminte bisericești din secolul XVII, care încă se păstrează în formă excelentă.
Bucuroși de lucrurile pe care le-au văzut și de informațiile noi pe care le-au cunoscut, copiii au mulțumit părintelui pentru găzduire și pentru osteneala depusă și au promis că vor revenii cât mai curând în acest post pentru a primii Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, așa după cum o fac în fiecare Post Mare și Post al Nașterii Domnului.
Activitățile din cadrul proiectului catehetic „Mărturisire seculară a dreptei credințe” care se desfășoară în parohia Lipova au început încă din luna Decembrie a anului 2024, având până la acest moment o participare numeroasă a tinerilor din grupul catehetic al Parohiei Lipova. Până la acest moment, aceștia au organizat un Concert de Coline, întitulat „Vine, vine … Moș Crăciun”, aflat la a treia ediție, au participat la o Șezătoare cu ocazia sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în cadrul căreia au confecționat podoabe cu care au împodobit bradul de Crăciun din biserică, au repetat colinde și au depănat amintiri și obiceiuri de Crăciun pe care le știau de la bunicii lor, au participat la o conferință cu tema „Taina întrupării” susținută de pr. Constantin Necula la Lipova și au fost alături de preoții bisericii din Lipova la toate celelalte activități spirituale, filantropice și de catehizare desfășurate în acest an în parohie.
Pr. Raul Moț








