Luna iunie este bogată în sărbători laice și creștine. Dacă la 1 Iunie, ne amintim de copii și copilărie, la 5 Iunie îi sărbătorim pe dascăli, autentice modele pentru elevii pe care îi educă.
Desigur, impactul lor e profund și de lungă durată, niciodată neputând spune unde se termină acesta, deoarece, mai mult decât să scrie, să citească și să socotească, dascălii își învață copiii să trăiască după legile morale, atât de importante într-o societate în continuă schimbare. Acestor două noduri de pe firul timpului, le urmează un al treilea – Praznicul Rusaliilor. Această sărbătoare ne vorbește despre înțelepțirea apostolilor, care din simpli pescari devin teologhisitori. Aceste repere, precum și un altul, de la final de mai, Ziua Eroilor, au reprezentat motivul pentru care prof. pentru înv. primar Adriana Homenco a plănuit, împreună cu părinții elevilor săi, o excursie de suflet la Biserica din Variașu Mare.
Acolo, în a doua zi de Rusalii, ziua Sfintei Treimi, și-au întâlnit profesorul de religie, Lucian-Victor Baba, preotul paroh al bisericii, care i-a așteptat cu numeroase surprize. Astfel, după terminarea slujbei, elevii au participat la o altfel de oră de religie, în care s-au familiarizat cu obiectele de cult, veșmintele, icoanele și cărțile folosite la Sfintele Slujbe. De asemenea, elevii au aflat semnificația sărbătorii Sfintei Treimi și istoria icoanei Sfintei Treimi, pictată de Andrei Rubliov.
Încântați de excursie, de cele văzute și învățate, au promis că vor reveni și în anul școlar viitor, mai ales că acest lucru a devenit o tradiție, elevii din Fîntînele participând adesea la evenimentele desfășurate în Biserica din Variașu Mare.
Carina-Anca Baba


