Data de 15 iunie marchează împlinirea a 137 de ani de la moartea marelui poet național Mihai Eminescu.
Acesta s-a născut în data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea din cei unsprezece copii ai lui Gheorghe și Raluca Eminovici.
Eminescu a lucrat ca sufleur și copist de teatru, a fost director al Bibliotecii Centrale din Iași, iar din 1877 s-a mutat la București, unde a devenit redactor-șef la ziarul Timpul. Activitatea sa jurnalistică a lăsat o amprentă puternică asupra presei vremii.
A debutat în poezie în 1866. A publicat un singur volum în timpul vieții, Poesii în 1884, sub egida societății Junimea. Printre cele mai cunoscute opere se numără capodopera Luceafărul, poemele filosofice Scrisorile, Odă și proza Sărmanul Dionis.
În data 15 iunie 1889, Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice din cauza unor probleme de sănătate. Acesta a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Eminescu – un om al rugăciunii
În poezia lui Eminescu se regăsesc multe simboluri care sugerează starea de rugăciune, nevoia omului de a vorbi cu Dumnezeu.
Din lirica sa se înțelege că cea mai aproape de sufletul poetului a fost Maica Domnului, căreia i-a dedicat poezia „Rugăciune către Fecioara Maria”:
„Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie,
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire”.
Dragostea pentru spiritualitatea creștină românească a poetului Mihai Eminescu a fost apreciată și de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Mihai Eminescu a recunoscut și apreciat constant rolul Bisericii în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic”.
Exemplu de patriot
Mihai Eminescu a rămas o emblemă pentru spiritul său patriotic. Acesta considera că identitatea unui popor se sprijină pe istorie, tradiții și valorile strămoșilor.
„Eminescu ne cheamă azi să ne iubim limba română, să o cunoaștem temeinic și să o cultivăm cu iubire și respect, ea fiind Patria spirituală a identității și demnității noastre naționale”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La vârsta de doar 17 ani, poetul dedică țării natale poezia „Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie”.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Se împlinesc 137 de ani de la trecerea la Domnul a Poetului Mihai Eminescu