În dimineața zilei de 23 septembrie, un grup de 75 de credincioși aparținând parohiei Monoroștia, filiei Dumbrăvița și satelor învecinate, au pornit într-un pelerinaj la Mănăstirile Prislop și Crișan din județul Hunedoara și la Mănăstirea Izbuc din județul Bihor, sub îndrumarea preotului Păiușan Adin.
Prima oprire a fost la Mănăstirea Prislop, situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara, o frumoasă zonă montană din România, nu departe de Munții Retezat. Această regiune se numește Țara Hațegului. Aici se află mormântul fostului stareţ al mănăstirii, Părintele Arsenie Boca, vizitat an de ani de zeci de mii de credincioși. Pelerinii s-au rugat la mormântul Părintelul Arsenie Boca, apoi au vizitat Mănăstirea Prislop de a cărei frumusețe au rămas profund impresionați.
A doua oprire a fost la Mănăstirea Crișan, situată în comuna hunedoreană Ribița. Pentru credincioșii din Ribița, dar și din întreaga Transilvanie, Mănăstirea Crișan este un loc unic, plin de spiritualitate, de fiecare dată, la slujbele religioase fiind prezenți numeroși pelerini din întreaga țară. În incinta mănăstirii se află și un lac artificial, unde, vara, pot fi admirați zeci de nuferi de diferite culori. După mai bine de o oră petrecută în lăcașul de cult, pelerinii au fost invitați de către măicuțe să servească masa împreună, pregătită cu multă dragoste de către acestea.
În după-amiaza zilei, grupul de credincioși a ajuns la Mănăstirea Izbuc. Este cel mai vechi lăcaș de rugăciune din Bihor și prima mănăstire ortodoxă din Ardeal, fiind cunoscută în primul rând, pentru izvorul tămăduitor. Se spune că apa, care țâșnește uneori dintre pietre, are puteri miraculoase. După ce s-au rugat la icoana făcătoare a Maicii Domnului, pelerinii au luat apă din Izvorul Tămădurii, încredințați că aceasta are puterea de a vindeca boli.
Credincioşii s-au întors din pelerinaj mult mai întăriţi duhovniceşte, cu mai multe informaţii atât despre locurile vizitate, cât şi despre cei care au păşit înaintea lor pe acolo, care s-au nevoit şi s-au rugat pentru întreaga omenire.
Pr. Adin Păiușan



