În Duminica a șasea după Sfintele Paști, a orbului, un sobor de preoți a săvârșit Luni 27 Mai 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, Taina Sfântului Maslu la Asociația Nevăzătorilor din Arad, la invitația d-lui președinte Florin Atimuț.
Cei 5 slujitori care au alcătuit soborul (pr. consilier Silviu Nicolae Faur – protos, pr. Pompiliu Gavra, pr. Radu Kosztner, pr. Teodor Faur si pr. Gabriel Cosmin Mariș) au continuat o frumoasă activitate filantropică și colaborare a Arhiepiscopiei Aradului. La sfârșitul slujbei, părintele Radu Kosztner a ținut un cuvânt de învățătură amintind importanța vederii duhovnicești și mântuirea sufletului nostru.
La finalul evenimentului, președintele Asociației Nevăzătorilor din Arad, a mulțumit Arhiepiscopiei Aradului pentru purtarea de grijă, preoților slujitori pentru rugăciune și frățească dragoste și tuturor colaboratorilor și susținătorilor Asociației pe care o reprezintă cu cinste și devotament de 13 ani.
Toți cei prezenți au primit ungerea cu untdelemn sfințit „ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea”.
Sfânta Taină s-a săvârșit în prezența icoanei de lemn a Mântuitorului care are un înscris în alfabetul Braille, specific nevăzătorilor. Astfel pe Evanghelia Mântuitorului stă scris în acest limbaj: „Eu sunt Lumina lumii”, „Ioan 8,12” și de asemenea monograma Mântuitorului „IIS” și „HR”. Icoana este așezată la intrarea în sediul asociației și este atinsă mereu cu degetele de către membrii nevăzători, pentru închinare și „citire” a ei. Acum 7 ani această icoană a fost dăruită nevăzătorilor de către Asociația Ortodoxă Sf. Mare Mc. Gheorghe Aradul Nou și sfințită la data de 20 noiembrie 2019 de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului în biserica Parohiei Ortodoxe Aradul Nou.
Asociația Ortodoxă Sf. Mare Mc. Gheorghe Aradul Nou







