În urmă cu 513 ani apărea, la Mănăstirea Dealu, primul liturghier ortodox şi prima tipăritură din Ţările Române. Acest lucru a fost posibil datorită monahului Macarie, susţinut în eforturile sale de domnitorul Radu cel Mare. Citiți în continuare
Toate articolele scrise de Iustin Popovici
Sfântul Nectarie, al doilea hram al Bisericii din Parohia Grăniceri
Pe lângă hramul istoric al Parohiei Grăniceri, în urmă cu un an de zile cu binecuvântarea Înaltpeasfințitului Dr. Timotei Seviciu Arhiepiscop al Aradului, Biserica a primit și hramul Sfântul Ierarh Nectarie vindecătorul de boli. Citiți în continuare
Prima întâlnire națională ASCOR organizată în afara Capitalei a avut loc în Cetatea Unirii
Reprezentanții din toată țara ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) s-au întrunit în perioada 5-7 noiembrie la Alba Iulia. A fost pentru prima dată când Consiliul Național al organizației a fost organizat în alt oraș decât București. Citiți în continuare
Ziua Bibliei: Reduceri de 50% la Sfânta Scriptură
De Ziua Bibliei, Librăria Cărților Bisericești oferă reduceri substanțiale la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi, inclusiv la Mica Biblie ilustrată și povestită pe înțelesul copiilor. Citiți în continuare
ASCOR ARAD ȘI-A SĂRBĂTORIT ONLINE HRAMUL, SFÂNTUL IERARH NECTARIE
Astăzi 9 noiembrie 2021,în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, ASCOR Arad își sărbătorește hramul. Anul acesta în contextul restricțiilor impuse din cauza epidemiei, precum și din alte motive binecuvântate, hramul ASCOR Arad a fost sărbătorit online. Citiți în continuare
Cerc misionar în Parohia Semlac
Astăzi 9 noiembrie a avut loc în Parohia Semlac, întâlnirea Cerului misionar Pecica IV, având că ordine de zi dezbaterea temei „Eshatologia în viziunea părintelui Dumitru Stăniloae”. Citiți în continuare
Părintele Ilie Nădăban, preot paroh în Curtici, a trecut la viața veșnică
Părintele Ilie Nădăban, preot paroh la biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mc. Dimitrie” și ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Parohia Curtici, Protopopiatul Arad, a încetat din viaţă astăzi, 9 noiembrie 2021, la vârsta de 65 de ani. Citiți în continuare
Liturghie Arhierească, rugăciune și recunoștință pentru Sfântul Nectarie, la Catedrala Veche din Cetatea Aradului
Cunoscut ne este că în vreme de încercare, în vreme de neputință, în vreme boală, în vreme de năpraznică teamă, cărările văzute și nevăzute către Sfinți sunt bătătorite de pașii celor care nădăjduiesc în ajutorul și mijlocirea lor. Iar unul dintre Sfinții la care cu credință și multă nădejde aleargă credincioșii este, categoric, Sfântul Nectarie. Citiți în continuare
Bucurie și regăsire duhovnicească în ziua hramului Parohiei Prunișor
Data de 8 noiembrie a fiecărui an reprezintă pentru credincioșii din localitatea Prunișor, prilej de bucurie și de regăsire duhovnicească, deoarece Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt ocrotitorii spirituali ai tuturor membrilor comunității din această parohie. Citiți în continuare