Toate articolele scrise de Iustin Popovici

Taina Sfântului Maslu şi Concert de colinde în Parohia Sânpaul

Duminică, 16 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc întrunirea preoţilor din cadrul Cercului Pastoral-Misionar Pecica IV în Parohia Sânpaul, fiind prezenţi și Preacucernicul Părinte Dr. Paul-Tiberiu Ardelean, Inspector eparhial şi Preacucernicul Părinte Drd. Vlad-Sergiu Sandu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad. Citiți în continuare

CONCERT DE COLINDE ȘI CÂNTECE PATRIOTICE ÎN PAROHIA CĂRAND

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, 16 decembrie 2018, credincioșii parohiei Cărand și-au primit cu bucurie colindătorii.

După terminarea Sfintei Liturghii, părintele paroh Florin Gașpar le-a explicat credincioșilor despre importanța colindelor în viața creștinului român, care a învățat, a mărturisit și a slăvit pe Dumnezeu prin aceste frumoase cântece. Citiți în continuare

Colindători din Parohia Secusigiu în vizită la Lipova

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii și cea de-a cincea din Postul Crăciunului au continuat în parohia Lipova din protopopiatul Lipova serile duhovnicești intitulate “Sara Colindului nost`”. În cadrul acestor manifestări credincioșii din parohie vor primii vizita unor oaspeți, preoți din parohiile învecinate împreună cu corurile sau grupurile vocale din parohiile respective, care vor încânta pe cei prezenți cu frumoase colinde specifice acestei perioade de post. Citiți în continuare

Seară duhovnicească la Vladimirescu

Ziua aceasta a prilejuit momente de înălţare duhovnicească pentru credincioşii parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Vladimirescu I, din cadrul Protopopiatului Arad. Astfel, după ce în ajunul acestei zile credincioşii au trăit alese emoţii ascultând colindele interpretate de corul „Emil Monţia” al Centrului Cultural Judeţean Arad, condus de domnul prof. Ovidiu Boar. Citiți în continuare

Slujbă arhierească și sfinţirea noilor clopote la Mănăstirea Arad-Gai

În Duminica a 28-a după Rusalii, 16 decembrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica nouă a Mănăstirii Arad-Gai. Din soborul slujitor au făcut parte: Protos. Clement Iordache de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Pr. Cristian Ungureanu de la Parohia Zăbalț, Arhid. Dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial. Citiți în continuare

Liturghie Arhierească și dezvelire de monumente în Parohia Șicula

În duminica a 28-a după Rusalii, credincioșii șiculani au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preacucernicul Părinte Arhidiacon Mircea Proteasa, consilier economic, Preacucernicul Părinte Adrian Zaha, Protopop de Ineu, Pr. Călin Negruț, secretar al protopopiatul Ineu și Arhidiaconul Gheorghe Lehaci. Citiți în continuare