Hotărârile Sfântului Sinod întrunit în şedinţa de lucru desfăşurată la Reşedinţa Patriarhală în zilele de 10 – 11 februarie

În zilele de 10 şi 11 februarie 2010, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Dintre hotărârile luate menţionăm:

– Publicarea la Editura Institutului Biblic şi de Misiune în cursul anului 2010, proclamat de către Sfântul Sinod„Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”, a volumelor 1) Autocefalie, libertate şi demnitate, 2) Autocefalie şi responsabilitate şi 3) Autocefalie şi comuniune. Biserica Ortodoxă Română în dialog şi cooperare externă (1885-2010);

– Extinderea anul acesta la nivel naţional a programului socio-educaţional de prevenire a abandonului şcolar ALEGE ŞCOALA!, iniţiat de Patriarhia Românăîn 2008 şi derulat până în prezent în parteneriat cu fundaţia World Vision-România în 10 eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei;

– Sfântul Sinod a apreciat rezultatele programului social-filantropic MASA BUCURIEI, iniţiat în urmă cu un an de către Patriarhia Română şi Societatea Selgros Cash&Carry S.R.L., prin care a fost sprijinită activitatea a 153 de instituţii social-filantropice ale Bisericii care acordă asistenţă în mod constant pentru aproape 14.000 persoane aflate în dificultate. Ca atare, s-a hotărât continuarea programului în toate eparhiile şi cooptarea a noi parteneri.

 
Sfântul Sinod a definitivat Scrisoarea pastorală către clerul şi credincioşii ortodocşi în legătură cu colecta organizată în toate bisericile şi mânăstirile în Duminica Ortodoxiei (prima din Postul Sfintelor Paşti, 21 februarie 2010) pentru Fondul Central Misionar, destinat lucrării misionare, sociale şi caritative a Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Sinod a adresat un Apel la unitate şi demnitate românească către clerul şi credincioşii din diaspora românească.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod s-au întâlnit în şedinţă de lucru astăzi, in ziua de 10 februarie a.c., la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti. Lucrările ședinței au fost precedate de slujba de Te Deum săvârșită în Catedrala Patriarhală

 
În cuvântul de deschidere a lucrărilor Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: „Trebuie să ducem mângâiere, întărire în credinţă şi în comuniune în Eparhiile pe care le reprezentăm aici. Este frumoasă de asemenea Evanghelia care s-a citit după Apostol, care a arătat prezenţa lui Hristos din ceruri între cei care pe pământ se adună în numele Domnului. Această prezenţă nevăzută, dar reală, a lui Hristos acolo unde oamenii se roagă şi cheamă numele Domnului, este văzută prin roadele pe care le dă ea atunci când noi avem duhul lui Hristos. Iar rugăciunea pătrunzătoare şi foarte inspiratoare care se citeşte totdeauna în Slujba de Te Deum, când se deschid lucrările Sfântului Sinod, în Biserica Ortodoxă, este de asemenea pentru noi o lumină mare, pentru că ne arată mai întâi pilda ierarhilor rugători, mărturisitori, ai credinţei şi lucrători în Biserica neamului nostru şi apoi se cere să lucrăm în duh de frăţietate şi să cere ca duhul de învrăjbire, de pizmuire, de dezbinare să fie alungat prin puterea Duhului Sfânt”.

De asemenea, Preafericirea Sa a vorbit despre pericolele cu care se confruntă omul contemporan: „Fenomenul migraţiei a făcut ca nimic să nu mai fie tradiţional, stabil. Europa se secularizează din ce în ce mai mult şi toate aceste noi mutaţii cer de la Biserica noastră să fie în stare de priveghere de rugăciune şi să căutăm împreună, numai împreună, soluţii noi pentru probleme noi, păstrând fidelitatea faţă de Hristos şi faţă de Evanghelie. Propunem ca în viitor, la începutul fiecărei şedinţe a Sfântului Sinod să avem o meditaţie despre slujirea preoţească şi arhierească în Biserică, făcută pe baza Sfintei Scripturi, pe baza unor scrieri ale Sfinţilor Părinţi privind slujirea arhierească, lucrarea sinodală şi lucrarea în comuniune. Spun aceasta pentru că nu e normal să intrăm direct în lucrările administrative fără să medităm puţin asupra sensului şi finalităţii lucrărilor noastre”.

 

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Corala preoţilor din Arhiepiscopia Aradului

Astăzi, 4 februrie 2010, ziua când se împlinesc 85 de ani de Patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a fost constituită Corala preoţilor din Arhiepiscopia Aradului.

Reuniţi în cadrul oferit de Aula Magna „Ilarion V. Felea” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, preoţii cooptaţi pentru această formaţiune corală au avut bucuria de a primi binecuvântarea de început a Chiriarhului.

În cuvântul de întâmpinare, P. C. Părinte Vasile Pop, consilierul cultural al Arhiepiscopiei, a arătat că această zi va rămâne înscrisă în calendarul evenimentelor bisericeşti locale, ca o zi istorică, deoarece ea marcheazăreînvierea unei mai vechi tradiţii aici. A mulţumit în numele celor prezenţi Arhipăstorului pentru părinteasca purtare de grijă, îndrumare şi încurajare în realizarea acestei frumoase iniţiative.

În alocuţiunea sa, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, a oferit câteva motivaţii privind necesitatea acestei corale: „După vizita de anul trecut a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în oraşul nostru, cu ocazia ridicării în rang a Episcopiei Aradului, la rang de Arhiepiscopie, responsabilităţile de ordin misionar-duhovnicesc au crescut pe măsură, astfel că una dintre acestea este legată de păstrarea şi continuarea frumoasei tradiţii locale legată de muzica bisericească, între care cea corală este una recunoscută la nivel naţional. Aşadar, iniţiativa de readucere la viaţă a coralei preoţilor exprimă dragostea noastră faţă de cântarea bisericească specifică zonei, precum şi cinstirea ce o arătăm înaintaşilor noştri ce s-au evidenţiat în această latură a vieţii bisericeşti. Exprimăm aici şi bucuria pentru faptul că Diac. Tiberiu Ardelean, profesorul de muzică la Seminarul Teologic Ortodox din Arad şi dirijorul invitat să conducă această formaţie corală, a obţinut o diplomă patriarhală ca cel mai bun dirijor, la ultimul concurs naţional, ceea ce ne oferă garanţia că reprezentaţiile acestei corale preoţeşti îi vor urma exemplul”.

Corala va avea repetiţii în ziua de luni a fiecărei săptămâni, pentru a pregăti diferite concerte cu ocazia marilor praznice şi a sărbătorilor bisericeşti mai importante.

Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi la Facultatea de Teologie din Arad

Ca în fiecare an, patronii spirituali ai şcolilor teologice, Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, au fost sărbătoriţi de ziua prăznuirii lor, 30 ianuarie (2010), şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Manifestările au debutat cu oficierea Sfintei Liturghii la vechea catedrală din Arad, părinţii profesori slujitori dimpreună cu studenţii şi credincioşii parohiei Arad- Centru bucurându-se de împreuna slujire, binecuvântarea şi povăţuirea omiletică a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop, Dr. Timotei Seviciu, Chiriarhul locului. În cuvântul său, Înaltpreasfinţia sa a oferit o exegeză a textelor scripturistice, lecturate în cadrul slujirii liturgice, aplicată la mărturia acestor Părinţi ai Bisericii, pentru unitatea de credinţă a Bisericii, nu numai pentru vremea lor ci şi pentru vremea noastră.

Oficiul liturgic a continuat în Aula „Ilarion V. Felea” a facultăţii, cu un program duhovnicesc, alături de cei amintiţi fiind şi D-na. Prorector, Prof. univ. dr. Florentina Munteanu, din partea Rectoratului Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. În acest cadru deosebit, Pr. Lect. dr. Nicu Breda, profesor de Patrologie, a prezentat un studiu teologic intitulat Sfinţii Trei Ierarhi şi aspectele sociale ale vremii lor. A urmat apoi un scurt buchet de cântări bisericeşti, în interpretarea corului Facultăţii, condus de Dl. Conf. dr. Mircea Buta, între care au fost intercalate lecturi din operele acestor trei mari Părinţi sărbătoriţi.

În încheiere, P.C. Părinte Decan, Pr. prof. dr. Ioan Tulcan a mulţumit Arhipăstorului, profesorilor, studenţilor şi întregii asistenţe, pentru frumoasa comuniune realizată în această zi, invitând pe toţi la o mărturisire şi întrupare a valorilor propovăduite de aceşti Părinţi, în contextul lumii de astăzi.

Aniversarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei

22 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Apostol Timotei, se constituie într-un moment aniversar la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului. Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei este sărbătorit astăzi, cu prilejul zilei onomastice.

Înaltpreasfinţia Sa va participa la slujba Sfintei Liturghii şi la cea de Te-Deum. Ostenitorii Centrului Eparhial, preoţi din municipiul Arad, reprezentanţii cultelor şi ai autorităţilor locale, vor participa la recepţia pe care Chiriarhul o va oferi la Reşedinţa arhiepiscopală.

Dorim Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, ani mulţi, cu sănătate şi alese realizări la cârma străvechii eparhii arădane.

Şedinţă de lucru cu coordonatorii programului catehetic naţional „Hristos împărtăşit copiilor”, la nivelul protopopiatelor

La Centrul eparhial, sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, s-a desfăşurat în data de 21 ianuarie a.c., consfătuirea coordonatorilor activităţii catehetice la nivel de protopopiate.

Pe ordinea de zi au fost înscrise teme de actualitate pastoral-misionară, culturală şi catehetică:

– evaluarea implementării şi derulării programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, la nivel de protopopiate şi la parohii;

– fixarea calendarului activităţilor catehetice, pastoral-misionare la nivelul parohiilor şi la protopopiat;

– întărirea activităţii de pastoraţie prin mijloacele mass-media ale Sfintei Patriarhii şi ale eparhiei.

Alegeri de noi membri în organismele de conducere parohiale, pentru mandatul 2010-2014

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nr. 6282/2009, în ziua de duminică, 17 ianuarie a.c., în întreagă Patriarhia Română s-au desfăşurat alegerile de membri în Consiliile şi Comitetele parohiale. Şi în eparhia noastră aceste alegeri au fost pregătite cu multă atenţie şi conştinciozitate, în dorinţa formării unor corporaţii parohiale cu râvnă, ataşament şi dragoste faţă de Sfânta Biserică şi lucrarea ei.

Acolo unde nu s-a întrunit numărul membrilor Adunării parohiale în număr legal pentru a putea adduce hotărâri valide, alegerile se vor desfăşura duminică, 24 ianuarie 2010.

2009. An bogat în realizări şi evenimente în Eparhia Aradului

La reşedinţa episcopală a Arhiepiscopiei Aradului, în zilele de 15 şi 16 ianuarie a.c., s-au desfăşurat lucrările anuale ale Consiliului eparhial şi Adunării eparhiale, având pe ordinea de zi prezentarea şi analiza Rapoartelor Generale a activităţii celor patru sectoare ale vieţii bisericeşti din eparhie: administrativ-bisericesc, cultural-educaţional, social-filantropic şi economic.

Lucrările s-au desfăşurat sub preşedenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.

Membrii Consiliului eparhial, în urma analizei activităţii pe sectoare, au elaborat Proiecte de hotărâri pentru activitatea pe anul 2010 şi de viitor, care au fost supuse ratificării Adunării eparhiale în şedinţa acesteia.

Adunarea eparhială, în plen şi în comisiile de specialitate a analizat întreaga activitate pastoral-misionară, culturală, administrativ-bisericească, social-caritativă şi economică a eparhiei şi a aprobat directivele pentru bunul mers al vieţii bisericeşti în ansamblul ei.

La propunerea Chiriarhului, au fost transmise scrisori de mulţumire Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel şi Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru părinteasca purtare de grijă faţă de Arhiepiscopia noastră şi pentru sprijinul acordat în mod constant în bunul mers al vieţii biserceşti.

Au fost adresate mulţumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru implicarea în activitatea eparhiei şi pentru înţeleapta cârmuire în cei 25 de ani de arhipăstorire a străvechii eparhii arădane.