„Crede numai!”, eveniment de suflet în Arhiepiscopia Aradului

Vineri, 11 Aprilie 2025, în Sala Polivalentă din Arad, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, precum și în prezența Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix și a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc evenimentul cultural-spiritual, intitulat „Crede numai!”, care a adunat un public impresionant, format din peste 3000 de persoane. Citiți în continuare

Elevi ai claselor pregătitoare din Curtici au participat la Sfânta Liturghie

Copiii ocupă un loc deosebit în viața Bisericii, fiind considerați daruri de la Dumnezeu și viitorul comunității creștine. Încă de la botez, ei sunt integrați în Trupul lui Hristos și chemați să crească „în înțelepciune, vârstă și har” (Luca 2, 52), asemenea Mântuitorului. Biserica are rolul de a le oferi sprijin spiritual și moral, contribuind la formarea unei conștiințe creștine vii. Citiți în continuare

COFICAB Arad susține activitatea Cantinei Sociale a Arhiepiscopiei Aradului

Printr-un gest de solidaritate și implicare în comunitate, compania Coficab Arad a trimis, Joi, în Săptămâna Floriilor, 20 de angajați care au contribuit la curățenia generală din Cantina Socială „Sfântul Ierarh Nicolae” a Arhiepiscopiei Aradului. Acțiunea a avut loc în cadrul unei inițiative de voluntariat, fiind completată de o donație generoasă de alimente neperisabile, ce vor sprijini pregătirea meniurilor zilnice pentru cei 300 de beneficiari ai cantinei. Citiți în continuare

IPS Timotei a participat la ceremonia de predare-primire a comenzii și Drapelului de Luptă al ISU Arad

Astăzi, 10 aprilie 2025, pe platoul unității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, a avut loc ceremonia militară de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă al unității, un moment de o înaltă încărcătură emoțională și de o importanță deosebită în istoria instituției. Citiți în continuare

„Donează sânge, salvează o viață!” în Arhiepiscopia Aradului – o campanie a inimilor deschise

În zilele de 9 și 10 aprilie 2025, Arhiepiscopia Aradului, prin Sectorul Social-Filantropic, a organizat o campanie de donare de sânge, în cadrul programului național „Donează sânge, salvează o viață!”, inițiat de Patriarhia Română și coordonat de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Citiți în continuare

Cântecul care te cheamă la rugăciune. Ediția a XVI-a, Gurahonț

În cadrul parteneriatului dintre Biserica Ortodoxă Gurahonţ şi Liceul „Ioan Buteanu” cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, în fiecare an, în această perioadă, în Parohia Gurahonţ, în cadrul programului catehetic „Hristos împărtăşit copiiilor” se desfăşoară concursul de bătut toaca „Cântecul care te cheamă la rugăciune”, cu premii de Sfintele Paşti. Citiți în continuare

Concertul Coralei Preoților Arhiepiscopiei Aradului în Parohia Lipova

Ziua de Miercuri 09 aprilie 2025 s-a constituit într-o adevărată zi binecuvântată de Dumnezeu pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe din Lipova, care au primit oaspeți de seamă la vremea Deniei și anume membrii Coralei Preoților Arhiepiscopiei Aradului conduși de către Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean care, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, au poposit în parohie pentru un eveniment deosebit, şi anume concertul de cântări religioase din Postul Mare al Coralei. Citiți în continuare