† T I M O T E I

DIN MILA LUI DUMNEZEU EPISCOP AL EPARHIEI
ARADULUI, IENOPOLEI ŞI HĂLMAGIULUI

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Nostru Iisus Hristos.

HRISTOS A ÎNVIAT !

CINSTIŢI CREDINCIOŞI ŞI CREDINCIOASE,

Cu adevărat răspunsul la afirmarea Învierii Domnului priveşte tot ceea ce aceasta reprezintă, adică înnoirea lumii, frumuseţea luminii, puterea vieţii, prin virtutea lucrării binelui, dreptăţii, păcii, care pornesc de la Dumnezeu. În chip direct toate arată realitatea Învierii pentru care de luat aminte că sfintele citiri din zilele praznicului nu doar istorisesc faptul întâmplat, ci şi subliniază însemnătatea acestuia. Astfel, în pericopa Evangheliei de la slujba Învierii se arată că Domnul a înviat, iar în cea de la Sfânta Liturghie lămureşte că Dumnezeu este Cel ce înviază: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o,”   cum citim textul biblic. Şi totul evidenţiază adevărul că în locul înfricoşării cu moartea din slăbiciunea omenească, se instaurează bucuria existenţei nesfârşite prin mijlocirea Celui Înviat. Împlinitorul acestui act mântuitor este deci Iisus Hristos Domnul. În viaţa noastră spirituală fiecare sărbătoare ca de altfel orice clipă  realizează acest ideal luminos iar Paştile în chip desăvârşit. Viaţa însăşi întăreşte bucuria întru Domnul, cu pace şi tihnă, nepătimire în sensul deplin al cuvântului, adică lipsa de patimi şi alunecări, frumuseţe duhovnicească şi toată virtutea îmbracând haină luminoasă. Părtaşi acesteia se fac credincioşii înşişi prin îmbrăcarea pe măsură, după cum invocă şi imnul zilelor de pregătire: „Cămara Ta Mântuitorul Meu o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte.,”  aducând aminte şi de cuvântul Sfântului Apostol Pavel legat de Taina Sfântului Botez: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” , precum şi de troparul „Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive Hristoase, Dumnezeul nostru”  privind aceasta şi strălucirea veşmântului îngerului de care s-au cutremurat străjerii Sfântului Mormânt la Învierea Domnului , loc devenit cămara de nuntă a fecioarelor înţelepte din pilda dată de Mântuitorul pentru ilustrarea râvnei sufleteşti de a întreţine candela trezviei, adică a vegherii pentru lucrarea mântuirii. Încercăm a reflecta în adâncul fiinţei această lumină a lui Hristos care luminează tuturor după textul de la sfintele slujbe din Păresimi  culminând la cea de Înviere prin cuvintele: „Veniţi de primiţi lumină!”  şi care avertizează încă de la începutul Marelui Post prin cuvintele Apostolului Neamurilor: „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.”  De urmat în continuare aşadar raza de lumină ce duce la locul luminat, cel al raiului făgăduit de Mântuitorul pe Crucea jertfirii Sale pentru oameni, chiar şi celui mai păcătos dintre ei, tâlharul pocăit, prin recunoaşterea dumnezeirii Aceluia care i-a arătat milostivirea: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.”  Şi în acest fel cu certitudine se poate dovedi ceea ce arată imnul Bisericii: „Am văzut Lumina cea adevărată, am luat Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată…”

IUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎN HRISTOS DOMNUL,

Învăţătura de credinţă a Bisericii noastre, însăşi este lumină, ca şi Propovăduitorul ei, aşa cum zice despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”  sau altă dată: „Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”  Aceasta întrucât este Dumnezeu Adevărat împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. După cum spune Sfântul Evanghelist Ioan în epistolele sale „Dumnezeu este Lumină şi nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. Iar dacă umblăm întru lumină precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat.”  Legătura Fiului cu Tatăl este cum arată Crezul nostru aceea de „Lumină din Lumină”. Ori, Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştiinţa adevărului să vină” . Pentru aceasta a şi lucrat întocmai cu proorocia: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” . La vremea potrivită petrecerii Sale cu oamenii, Dumnezeu fiind s-a întrupat, iar la schimbarea la faţă a închipuit strălucita Înviere de care să aibă parte toţi cei muritori ; s-a înălţat la cer în nor de lumină şi va veni iarăşi cu slavă spre a face judecată celor ce au umblat fie pe calea luminii, fie pe cea a întunericului, adică a binelui sau a răului, a vieţii sau a morţii , amănunţit despre aceasta vorbind şi cele dintâi scrieri ale primului veac creştin aparţinând Sfintei Tradiţii, cel de-al doilea izvor al Descoperirii dumnezeieşti, după Sfânta Scriptură. Fiecare creştin şi laolaltă toţi au primit învăţătura a cărei urmare, cu ajutorul harului dumnezeiesc prin credinţă şi fapte aduce mântuirea. Întreg cultul Bisericii Răsăritene după cum arată distinşi teologi, abundă mai ales în mărturiile despre slujbele în atmosfera înălţătoare a Sfintelor Paşti ca pregustare a răsplătirii cereşti pentru comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii şi împărtăşirea din lumina cerească. Exemplificarea o găsim şi prin procesiunea dinspre zorii zilei de Înviere cu lumânările aprinse în mireasma tămâiei sfinţite şi îmbogăţite prin adierea primăverii duhovniceşti, apoi urmând citirile sfinte despre personalităţile şi faptele sau momentele prefigurative ale istoriei mântuirii împlinite întocmai şi cântate în stihuri minunate aducătoare de linişte sufletească spre desăvârşire. Prin privegherea până dimineaţa se stăruie în stihuri ca acestea: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi…”  şi „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Şi, cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă!” . La fel: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt…” . Locul Bisericii este vădit în acest context, cum de altfel şi al Maicii Domnului, ca de pildă: „Ridică împrejur ochii tăi, Sioane şi vezi. Că iată, au venit la tine fiii tăi, ca nişte făclii de Dumnezeu luminate, de la apus şi de la miazănoapte şi de la miazăzi şi de la răsărit…”  sau: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime că slava Domnului peste tine a răsărit…”  Mironosiţelor mirate îngerul de la mormânt le spune: „Pentru ce căutaţi printre morţi, ca pe un om, pe Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare?” . În zilele Săptămânii luminate auzim cântându-se: „Hristoase, Cel ce cu patima Ta ai întunecat soarele şi cu lumina Învierii Tale ai luminat toate…” , iar la praznicul Rusaliilor într-o asemănare următoarele: „Lumină este Tatăl, lumină Cuvântul, lumină şi Sfântul Duh, Cel ce s-a trimis Apostolilor în limbi de foc, şi printr-însul toată lumea se luminează” . În cea mai mare parte toate reprezintă alcătuirea unor cunoscuţi imnografi ca de pildă Sfântul Ioan Damaschin, de multe ori luând tematică din predicile sau scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, între care cu precădere cei din ţinutul antic al Capadociei şi pe care în acest an îi comemorăm aparte la împlinirea a 1630 de ani de la trecerea la Domnul a celui mai de seamă dintre ei, Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei, nume care evocă cinstea împărătească, atât pentru personalitate cât şi pentru cetate. Însuţi cel numit şi mare dascăl al Bisericii este cinstit în imnografie ca „sfeşnicul cel luminat” , adică revărsând în juru-i lumină. În rugăciunile Sfântului găsim frecvente referiri la viaţă şi la lume în legătura luminii spirituale. Astfel, într-una dintre ele se spune: „Cel ce trimiţi lumina şi purcezi şi răsari soarele peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, peste cei răi şi peste cei buni şi cu lumina cea de ziuă luminezi toată lumea, luminează şi inimile noastre, Stăpâne a tuturor. Dăruieşte nouă şi în ziua ce vine, să facem cele plăcute Ţie. Păzeşte-ne de tot păcatul şi de toată lucrarea cea rea. Izbăveşte-ne pe noi de toate săgeţile ce zboară ziua şi de puterile cele potrivnice…”  iar în alta continuă „spre Tine totdeauna căutând şi cu lumina cea de la Tine povăţuiţi fiind, la Tine, Lumina cea neapropiată şi pururea fiitoare privind, neîncetată mărturisire şi mulţumire Ţie să înălţăm…”  Un text lămuritor al aceluiaşi Sfânt Părinte în privinţa legăturii dintre cuvântul dumnezeiesc şi lumină, arată: „Cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a pus capăt tristeţii, a veselit lumea, a dus dintr-o dată peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută. S-a arătat cerul, care mai înainte, era acoperit de întuneric, tot cu atâta frumuseţe pe cât o mărturisesc şi astăzi ochii noştri. Văzduhul s-a umplut de lumină; dar mai bine spus, avea atârnată în el chiar lumina în întregime, care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuţile împărţiri ale strălucirii ei. În sus, lumina ajungea până la eter şi cer; în lăţime, lumina, într-o clipită de vreme, lumina toate părţile pământului: partea de miazănoapte, de miazăzi, de răsărit şi de apus. Aşa este natura luminii…”  Tot el adaugă: „Foloseşte lumina pe care o ai… cum vrei mai mult, dacă nu foloseşti ceea ce ai ?”  După cum s-a amintit deja, se recunoaşte în imnele pascale inspiraţia din scrierile unuia dintre apropiaţii Marelui Vasile de pildă în cuvântarea de Paşti a Sfântului Grigorie de Nazianz: „ Ziua Învierii, începutul fericirii, să ne luminăm cu sărbătoarea, să ne îmbrăţişăm unul pe altul…ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, astăzi mă scol împreună cu Tine” . Un alt cuvânt al aceluiaşi este următorul: „Era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul, care vine în lume, Tatăl. Era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume, Fiul. Era lumina ce adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume, Celălalt Mângâietor. Era şi era şi era, dar Una era. Lumină şi lumină şi lumină, dar o singură lumină, un Dumnezeu. Lucrul acesta ş-i l-a închipuit şi David mai înainte, când zice: „Întru lumina ta vom vedea lumină”. Şi acum, noi am văzut-o şi o şi predicăm, înţelegând pe Fiul lumină din lumină Tatăl în lumina Duhul, scurta şi simpla teologie a Treimei.”  Încă şi Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, priveşte lumina în raportul dintre creaţia cea dintâi a lumii şi cea nouă care este Biserica. Între altele, el zice: „Căci întemeierea Bisericii e creaţiunea lumii din nou… se plăsmuieşte un alt om, care se înnoieşte prin naşterea de sus, după chipul Celui ce l-a zidit pe el; se iveşte altă fire a luminătorilor, despre care zice: „Voi sunteţi lumina lumii” şi: „între care să străluciţi ca nişte luminători în lume”… căci aşa am auzit pe Făcătorul noii creaţiuni spunând către luminătorii Săi: „Numele voastre s-au scris în ceruri”. Se creează şi mulţi sori ce luminează lumea prin razele faptelor bune… căci zice Făcătorul acestor sori: „Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor” şi: „Atunci drepţii vor străluci ca soarele”.  Desigur ni se îmbie şi alte multe cuvinte inspirate îndemnătoare la înnoirea lumii. Nu s-ar putea uita şi un cuvânt din al părinţilor îmbunătăţiţi şi anume: „Cel curat cu sufletul are în lăuntrul său ţara cunoscută cu mintea şi Soarele ce străluceşte în el este lumina Sfintei Treimi. Aerul pe care-l respiră locuitorii acestei ţări este Duhul cel Mângâietor şi Prea Sfânt. Iar împreună-şezătorii lor sunt firile sfinte şi netrupeşti. Şi viaţa şi bucuria şi veselia lor este Hristos, lumină din lumina Tatălui. Unul ca acesta se veseleşte în fiecare clipă de vederea sufletului său, dar se minunează şi de frumuseţea sa care e însutit mai luminoasă decât lumina soarelui.”
DREPTMĂRITORI CREŞTINI ŞI CREŞTINE,

Din toate cele arătate aici înţelegem că lumina în legătura vieţii este mereu evocată în slujbele Bisericii din perioada pascală. De fapt, şi Sfântul Apostol Pavel învaţă pe toţi credincioşii aşa: „Altădată eraţi întuneric iar acum sunteţi lumină întru Domnul; Umblaţi ca fii ai luminii.”  Se cere fiecăruia fapta bună ce înnoieşte întreaga fiinţă prin lumina lui Hristos. Cum s-a menţionat deja, dacă fiecare clipă trebuie închinată acestei lucrări, duminicile toate reamintesc mereu ziua Învierii Domnului, angajându-ne într-o adevărată comuniune pe calea vieţii în lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor, cum menţionează şi cântarea bisericească . Rânduielile bisericeşti, rugăciunile, imnele şi citirile dau o învăţătură înaltă la putinţa de înţelegere a oricărui credincios, luminându-i mintea, înălţând simţirea şi întărind voinţa spre cuprinderea virtuţilor trebuitoare în lucrarea mântuirii în viaţa Bisericii. Realitatea se vădeşte cu prisosinţă în cadrul târnosirii sau sfinţirii sfântului locaş, a casei lui Dumnezeu, care reaminteşte de bogăţia duhovnicească a slujbei Învierii. Într-un fel oarecare, slujba de sfinţire se raportează la cea din ajunul Înălţării Sfintei Cruci, adică din 13 septembrie, când se face pomenirea înnoirilor Sfintei Învieri, înţelegând şi refacerea în vremurile de demult a măritei biserici din cetatea sfântă a Ierusalimului ce adăposteşte şi Sfântul Mormânt al Mântuitorului. De aceea, în împletire cu axionul pascal, se cântă stihul de laudă ce subliniază măreţia momentului: „Înnoieşte-te, înnoieşte-te noule Ierusalime, căci ţi-a venit ţie Lumina, şi slava Domnului peste tine a răsărit. Această casă Tatăl a zidit; această casă Fiul a întărit; această casă Duhul Sfânt a înnoit, a luminat şi a întărit, şi a sfinţit sufletele noastre.”  În virtutea acestei asemănări, de data aceasta, la cea dintâi sărbătoare pascală după târnosirea Catedralei „Sfânta Treime” din Arad, retrăim acel moment înălţător ce a înscris slujirea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de soborul arhiereilor, preoţilor şi diaconilor cu participarea mulţimii de monahi şi credincioşi. Nu doar desfăşurarea ceremonialului continuă să impresioneze profund, ca de altfel târnosirea oricărei biserici ce rămâne în cugetul participanţilor, ci atmosfera Învierii însăşi plină de lumina credinţei, nădejdii şi dragostei creştine.
De luminatul praznic al Învierii, să ne împărtăşim unii altora cele mai alese urări pentru sporul în toate, binecuvântat de Dumnezeu în Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

Al vostru, de tot binele doritor,

† TIMOTEI

EPISCOP AL ARADULUI