Misiune la Parohia Săvîrşin

Duminica 27 noiembrie 2011, credincioşii din Parohia Săvîrşin au fost gazda unui eveniment deosebit.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, la Sfînta Liturghie a fost prezent corul parohiei Arad-Grădişte condus de doamna profesor Corina Teuca. La finalul slujbei, corala a prezentat un buchet de colinde autentice şi pricesne ortodoxe, anunţând că se va naşte Mesia în Betleemul sufetelor noastre.

Au fost prezenţi un numar mare de credincioşi care s-au înălţat duhovniceşte şi care au primit în sufletele lor, prin graiul colindelor, bucuria păstorilor şi a magilor de la răsărit, că a venit în lume Fiul lui Dumnezeu Cel Unul Născut.

Membrii Comitetului Parohial au oferit o agapă frăţească acestor oameni deosebiţi, la finalul momentului duhovnicesc şi cultural.

Cu acest prilej, preotul paroh Călin Mădăluţă, a mulţumit tuturor credincioşilor care s-au implicat în mod real ca evenimentul din această perioadă a postului Craciunului să fie o reuşită spre slava lui Dumnezeu şi  spre mântuirea credincioşilor.