1 Martie – “Ziua Olimpicilor” în Eparhia Aradului

Etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie ortodoxă pentru clasele VII – XII, desfăşurată  la  Seminarul Teologic Ortodox Arad, a debutat cu deschiderea festivă, în cadrul căreia concurenţii s-au bucurat de întâlnirea cu Înaltpresfinţia Sa, dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. În cuvântul adresat celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a felicitat şi încurajat pe elevii 153 concurenţi calificaţi la această „etapă eparhială” şi pe profesorii coordonatori, evidenţiind faptul că această activitate extraşcolară se înscrie în şirul activităţilor desfăşurate în parteneriatul Biserică – Şcoală, relaţie devenită tradiţională în eparhia Aradului.

În aceiaşi zi a avut loc şi concursul judeţean  pentru elevii care studiază Religia în clasele V – VI – sub genericul  „Lăsaţi copiii să vină la Mine”, la care au participat 67 elevi.

La etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie pentru Seminariile Teologice au participat 30 elevi seminarişti cărora le-au fost evaluate cunoştinţele în domeiul Disciplinelor teologice de specialitate.

Ziua de 1 Martie s-a transformat în zi de sărbătoare pentru elevii calificaţi la etapa naţională a acestui concurs; elevii claselor VII-XII urmează să participe la etapa naţională, la Slatina, în perioada „Săptămâna altfel”, iar elevii seminarişti, la Alba-Iulia, în Săptămâna luminată.

Nr. crt.

Nume şi prenume elev

Clasa

Şcoala

Notă

Profesor îndrumător

1

ŞIMONCA STELIAN

VII

Şcoala Gimnazială “Caius Iacob” Arad

10,00

Prof. Mandă Beatrice

2

MORARIU LARISA

VIII

Liceul “Mihai Viteazul” Ineu

10,00

Prof. Şandor Cristian

3

BUPTE  M. C. ANDREI

IX

Colegiul  Economic Arad

9,00

Prof. Barcan Daniel

4

BLAJ TEODORA

X

Colegiul  Naţional „Moise Nicoară” Arad

9,80

Prof. Şandor Viorica

5

CADAR VALENTINA

XI

Colegiul  Naţional „Moise Nicoară” Arad

9,85

Prof. Şandor Viorica

6

CSOMOS SIMINA

XII

Liceul  Pedagogic  “Dimitrie Țichindeal”  Arad

9,70

Prof. Tang Marcel

 

 

Nr. crt.

Nume şi prenume elev

Clasa

Notă

Disciplina

Profesor îndrumător

1

Dărăştean Flavius-Mădălin

IX

9.60

Vechiul Testament

Pr. Prof. Dacian  Nan

2

Drăgan Cătălin-Iulian

X

10,00

Noul Testament

Pr. Prof. Pompiliu Gavra

3

Muţ Ştefan-Ioan

XI

9,35

I.B.O.R

Pr. Prof. Pompiliu Gavra

4

Lerinţi Andrei-Răzvan

XII

9,50

Dogmatică

Pr. Prof. Codin Şimonca

 

Felicităm elevii şi profesorii îndrumători pentru rezultatele obţinute, rugând pe Bunul Dumnezeu să le dăruiască putere de muncă şi înţelepciune, în a reprezenta cu cinste eparhia noastră la etapa naţională.

Ultima actualizare (Luni, 03 Martie 2014 23:30)