Cerc pastoral-misionar în Parohia Micalaca-Veche I

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Arad 1, coordonaţi de pr. Ioan Tulcan de la Parohia arădeană Centru, s-au întâlnit joia aceasta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru a discuta despre temele propuse cu ocazia Anului omagial euharistic.

Fiind prima întrunire din acest an a preoţilor acestui cerc, pr. Emil Roman de la Parohia arădeană Micalaca Veche a prezentat o sinteză a temelor care vor fi abordate în acest an.

Consfătuirea a continuat cu prezentarea învăţăturii de credinţă despre Taina Spovedaniei, făcută de părintele Emil Roman, astfel încât dimensiunea dogmatică şi doctrinară să se constituie în cadru de referinţă al tuturor activităţilor pastoral-misionare, liturgice şi sociale care vor fi promovate în anul omagial euharistic 2014. Tema aleasă spre dezbatere, prezentată de părintele Emil Roman,  a fost percepută ca deosebit de actuală.

În intervenţiile făcute pe marginea celor prezentate, preoţii participanţi au scos în evidenţă importanţa cunoaşterii învăţăturii corecte despre Sfânta Taină a Spovedaniei şi totodată importanţa implicării preoţilor la nivel parochial, în activitatea pastorală.

 

Tot acum au fost fixate calendarul şi tematica următoarelor consfătuiri ale cercului pastoral-misionar. Părintele consilier cultural Iustin Popovici, prezent la această întrunire a transmis cuvântul de binecuvântare al ÎPS Timotei şi a stabilit împreună cu ceilalţi preoţi participanţi mai multe aspecte organizatorice care privesc următoarele întruniri. Întrunirea s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de preotul paroh Pavel Goldiş.

Ultima actualizare (Vineri, 21 Martie 2014 10:53)