În Duminica a patra după Paști, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Fiscut, Protopopiatul Arad. Cu acest prilej, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Aici, ierarhul a fost întâmpinat de soborul de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Protopop al Aradului, Flavius Petcuț, de numeroși credincioși, de autoritățile locale, iar copiii și tinerii din sat i-au oferit flori.
În cuvântul de învățătură cu titlul ,,Vitezda și Biserica” Înaltpreasfinția Sa a arătat că simbolul celei dintâi se referă la cea de-a doua, adică Biserica, adunarea tuturor celor ce caută mântuirea, instituția întemeiată de Mântuitorul prin jertfa Sa. E întărită această tălmăcire prin faptul că Vitezda se găsea la Poarta Oilor ca loc al spălării blândelor necuvântătoare pentru aducerea ca jertfă la templul din Ierusalim. Credincioșii ce intră pe poarta bisericii alcătuiesc în limbajul propriu acesteia turma oilor cuvântătoare sub călăuzirea Păstorului celui Bun. Acesta S-a adus ca jertfă pentru oile Sale cărora le-a făcut părtășie de viața Sa cea dumnezeiască, nu în mod simbolic, ci real. Sfânta Evanghelie de la Ioan cap. 5, prin cuvintele: ,,Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” atrag luarea aminte asupra Sfintelor Taine a Spovedaniei și a Împărtășaniei omagiate anul acesta în cadrul Patriarhiei Române. Apostolul duminicii, din Faptele Apostolilor cap. 9, prin vindecarea tot a unui slăbănog și învierea unei ucenițe creștine de către Sfântul Apostol Petru în numele Mântuitorului este o mărturie în plus în acest context. Cele spuse s-au referit și la evenimentul hirotoniei și instalării noului preot paroh Dan – Marius Braiț, mai ales în cadrul însușirilor bisericii pe care le mărturisim în Simbolul Credinței spre propășirea duhovnicească a tuturor.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Timotei a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Dan-Marius Braiț, numit pe seama parohiei Fiscut, iar la momentul rânduit, acesta a fost hirotesit întru duhovnic.
După săvârșirea Sfintei Liturghii a avut loc instalarea noului preot paroh Dan-Marius Braiț de către Părintele Protopop al Aradului, Flavius Petcuț, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, fiindu-i înmânate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.
În încheiere, noul preot paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru încrederea și dragostea părintească arătate în cei peste cinci ani de slujire întru diacon. De asemenea, părintele paroh a adus mulțumiri părintelui protopop și tuturor clericilor prezenți, oficialităților locale, și nu în ultimul rând numeroșilor credincioși prezenți atât din Parohia Fiscut, cât și din Parohia Mocrea, satul natal al părintelui, care au dorit a împărtăși cu noul preot bucuria unui nou început în slujirea Bisericii lui Hristos.
Ultima actualizare (Marţi, 13 Mai 2014 08:15)