Cerc misionar în parohia Joia Mare

În data de 12.10.2014, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-misionar  Nr.3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Moţ Crăciun-Dorel, s-au întrunit la Biserica ortodoxă cu hramul „Cuvioasa Parascheva” din parohia  Joia Mare, protopopiatul Sebiş.

În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului la care au participat credincioşi din parohia Joia Mare şi parohiile învecinate.

Având în vedere anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni au fost susţinute temele : 1.Adevărata pocăinţă şi roadele ei;.2.Însuşirile intelectuale şi morale ale Sfântului martir Constantin Brâncoveanul.3.Disciplina slujirii în sobor. Temele au fost tratate şi prezentate de părintele Florea  Ioan de la parohia Dieci.

Vorbind despre pocăinţă şi roadele ei părintele Florea spunea:  Pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, a omului lăuntric şi a părerilor pe care le avem.Prin lucrarea pocăinţei, Hristos devine Stăpânul vieţii noastre, aşa cum spune Sfântul Efrem Sirul într-o rugăciune specifică Postului Mare.Astfel taina pocăinţei este prin excelenţă, taina prin care credinciosul are posibilitatea de a se naşte din nou.

După susţinerea temelor au urmat discuţii şi au fost aduse completări de către ceilalţi preoţi.La cercul pastoral au luat parte şi cântăreţii bisericeşti din parohiile învecinate.

 

În finalul întâlnirii, preotul paroh Birău Alexa a mulţumit tuturor pentru participare.Seara s-a încheiat cu o agapă fraţească.

Ultima actualizare (Marţi, 14 Octombrie 2014 16:07)