Slujire arhierească în Parohia Arad- Şega I

În Duminica a XXI-a după Rusalii, când se face şi pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, a Parohiei Şega I, din Cartierul arădean Silvaş-Cadaş.

În cuvântul de învăţătură a vorbit sub titlul ,,O parabolă cu înţeles cuprinzător”, după cum Mântuitorul atrage luarea aminte prin cuvintele ,,cine are urechi de auzit, să audă…”, a arătat astfel cum citirile Duminicii a XXI-a după Rusalii (Gal. 2; Tit 3; Luca 8; Ioan 17), adică a Semănătorului şi a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, ajută la adâncirea învăţăturii despre crearea omului, întruparea Domnului, cinstirea sfintelor icoane şi dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Totodată, la început de an nou bisericesc şi de învăţământ (când se citeşte această parabolă), se dau îndemnurile pentru formarea caracterului religios, moral, al credincioşilor spre desăvârşire, a amintit chiriarhul.

La momentul rânduit,  frumusețea slujbei a fost încununată de hirotonia întru preot a diaconului Silviu-Nicolae Faur, secretar eparhial,  pe seama parohiei Arad-Şega I, Protopopiatul Arad.

 

La final, chiriarhul a adus mulţumiri fostului preot pensionar Dan Nicolau care a slujit cu multă dragoste această comunitate timp de aproximativ 35 de ani şi a subliniat perspectivele noului hirotonit, amintind şi faptul că ambii preoţi, atât cel nou hirotonit cât şi cel de-al doilea, fac parte din familii preoţeşti.

Părintele paroh Aurel Bonchiş a mulţumit Părintelui Arhiepiscop, pentru deosebita bucurie duhovnicească făcută slujitorilor şi credincioşilor din această parohie, prin acest popas în noua biserică a parohiei.

Părintelui Silviu-Nicolae Faur, împreună ostenitor cu noi la Centrul eparhial, îi dorim şi pe această cale har şi înţelepciune de la Dumnezeu pentru o păstorire rodnică şi preoţie curată, spre mântuirea lui şi a enoriaşilor pe care îi va păstori.

Ultima actualizare (Marţi, 14 Octombrie 2014 16:17)